Turnul de Fildes este un caz tipic de traseu clasic popular pe vremuri, parcurs in zilele noastre foarte rar. Catarea este spectaculoasa pe alocuri, pasajele de liber exigente, linia traseului foarte ingenioasa. In starea actuala, traseul necesita asigurari mobile si chiar pitoane suplimentare (noi am folosit vreo doua lame). Am urcat traseul din 10 lungimi de coarda, impreuna cu Vlad Condratov. Conditiile nu au fost foarte bune: primele 3 lungimi au fost ude (peretlee de sub brina Lumii Pierdute este renumit ptr infiltratii in perioadele cu ploi), in partea de mijloc am urcat doua lungimi de premiera, pentru ca nu am gasit linia traseului, sus, pe fisura de turn am avut un mic accident (Vlad a cazut peste mine, in regrupare, el accidentindu-se la o glezna, eu la o mina si urcind ultimele trei lungimi cu dureri mari).
Intrarea in traseu se face direct din sosea, intr-un intrind al peretelui unde se vede o fisura foarte subtire cu primul piton destul de sus. Inca se poate observa inscriptia de la baza.
Prima lungime incepe artificial, cu o piramida, fiind nevoit sa ma urc pe umerii lui Vlad pentru a prinde primul piton. Se urca apoi pe fisura, se depaseste cablul de telefonie si se trece pe un diedru murdar unde, ud fiind, mai bat un piton pe care secundul il recupereaza. Se regrupeaza pe o brina larga, la baza unui perete unde se vad clar pitoanele. Daca e uscat, lungimea nu e foarte grea.
A doua lungime incepe cu un traverseu scurt stinga, apoi prinde o fisura larga, pitonata des, intrerupta de praguri acum ude. Linia e clara. Mai sus se ajunge pe o platforma de unde mai trebuie urcata o fisura larga, spre stinga, neasigurata, care ne scoate in regrupare, pe un prag bun.
A treia lungime este scurta: se pleaca spre stinga, se urca un diedru, apoi se iese in iarba pe brina Lumii pierdute. Se regrupeaza la unul dintre copaci. De aici, de pe brina, incepe partea frumoasa a traseului. Am avut probleme cu umezeala in primele 3 lungimi, mai sus stinca a fost uscata. De aici legam cite doua lungimi vechi.
Prin urmare, in cea de-a patra lungime urcam initial o fisura clara, cu pitoane rare, dar cu prize bune (gradul 6). Mergem asa vreo 20 m pina intr-o nisa larga, evidenta, unde se trece un bloc mare de piatra, calare, spre dreapta. La un moment dat, se ajunge intr-un punct de unde, pe vremuri, se facea un traverseu Dulfer dintr-un piton batut in spatele unei pene de lemn. Evident ca acum improvizatia asta nu mai e in stare buna, asa ca sintem nevoiti sa facem la liber traverseul, nu tocmai usor (noroc ca la miini apar citeva prize clare). Urmeaza apoi o fisura grea, cu asigurari rare, cu pasi sustinuti si impusi (6+) (e aici o chinga veche intepenita si o prima pana de lemn putreda), apoi un traverseu expus dreapta, asigurat cu un piton care se iese. Regruparea am mai consolidat-o noi cu un piton.
A 5-a lungime pe care o urcam, legind doua vechi, porneste cu un traverseu foarte expus, sub nivelul regruparii. Se trece spre niste praguri de picioare undeva la 3-4 m dreapta-jos, sub nivelul regruparii, cu miinile pe o brina de iarba, cu miscari foarte intinse, total neasigurat. Dupa ce se depaseste brina asta, se urca citiva metri spre un piton care se vede intr-o fisura sus, in dreapta. De aici urmam linia pitoanelor, pina sub un tavan impozant. Trecerea tavanului este extraordinar de frumoasa - o bavareza ascendenta, de vreo 20 m, cu o fisura foarte buna la miini si praguri la picioare. Asigurarile sint rare, pentru ca vechile pene de lemn folosite pe vremuri sint acum putrede (din curiozitate, am incercat sa ating una dintre ele si am vazut ca degetul intra foarte usor in ea), asa ca se merge 10-12 metri fara asigurare. Pasajul este spectaculos si frumos si nu depaseste gradul 6. Catarea e minunata aici, eventual se poate asigura suplimentar fisura cu o piesa mare (un hex sau un friend), dar totul e sub control si nu simtim nevoia. Chiar sub tavan e un piton bun care iti da incredere sa treci al liber (probabil un 7- aici).
Plecam apoi spre stinga, in cea de-a sasea lungime, fara sa vedem o continuare logica sau vreun piton. Lasam aici un piton, la 5 metri in stinga-sus fata de regrupare. Mai departe nu e greu, dar e friabil. Dupa ce depasim citeva praguri, ajungem pe o alta brina generoasa si regrupam la un copac.
A saptea lungime o fac urcind o bucata de perete (35-40 de metri) in premiera, pe niste fisuri bune, imediat in stinga brinei. Mai sus aveam sa vad ca linia pitonata a traseului e cu 7-10 metri mai in stinga, pe o alta fisura. Eu bat un piton bun la plecare, apoi, in loc sa traversez mai departe, plec in sus, asigurind cu doua frienduri si cu un alt piton, pe care secundul il va recupera. Ajung pe praguri generoase si traversez lung in stinga, ajungind la baza Turnului de Fildes, sub fisura Intersectatului, de unde mai merg alti 5 metri spre stinga si regrupez pe un prag bun, la doua pitoane batute pe jumatate. Avem in fata urmatoarele doua lungimi, cele de fisura ale turnului, considerate a fi cele mai dificile ale traseului.
A opta lungime e scurta, dar are ceva pasi impusi pe la gradul 6+. Lipsesc pene de lemn, altele sint prea vechi ca sa poata fi folosite. Fisura e dificila, dar se mai pot pune frienduri. In cea de-a doua parte se traverseza un pic spre stinga, la liber, pe niste praguri. In aceasta lungime, chiar la plecare, Vlad a cazut si a scos un piton, venind peste mine. El s-a lovit la o glezna si a venit cu toata greutatea peste o mina de-a mea, pe care a strivit-o de perete. Am crezut initial ca e rupta si abia peste jumate de ora am putut sa o folosesc, cit de cit.
In cea de-a noua lungime se continua catarea dificila pe fisura larga. Conditiile sint cam la fel ca mai jos: pene vechi si putrede, pasi impusi. Se poate folosi aici un friend marime mare (cel mai mare). La liber nu cred ca e mai mult de gradul 7, dar asigurarile sint foarte slabe pe alocuri. Se ajunge in virful Turnului de fildes, intr-o regrupare foarte comoda (una din regruparile mele preferate din Bicaz, datorita inaltimii si a expunerii).
Plec eu cap pe ultima lungime � cea de-a zecea, pentru ca incep sa-mi pot folosi mina lovita si pentru ca glezna lui Vlad se umfla din ce in ce mai tare. Lungimea nu e una dificila, porneste pe praguri bune, asigurarile sint bune si suficiente. Se iese dupa 40 de metri in padure.
E deja noapte, dar stim prea bine retragerea, pe care am facut-o de atitea ori dupa terminrae unor trasee precum Fisura Artei, Fisura Surducului, Pintenul lui Catalin sau Intersectatul: iesim prin padure spre stinga, pe o poteca vizibila, tarversam in coborire printre copaci, iesim intr-o fineata, spre niste adaposturi de vara si coborim apoi pe poteci firave prin padure spre riu.
In concluzie, Turnul de Fildes mi s-a parut un traseu cu pasaje extraordinar de frumoase, un traseu care te solicita si care te pune in situatii inedite. E trist ca vede atit de putine parcurgeri (stiu doar 2 echipe care l-au urcat in ultimii 15 ani, or mai fi si altele). In comparatie cu Traseul Intersectat, este mai frumos, mai de liber, mai expus, mai pretentios. Intersectatul are, insa, cele doua lungimi de turn propriu-zis mai tari.
Mai multe detalii si fotografii din traseu aici: https://picasaweb.google.com/116734182185530304205/20110522CheileBicazuluiTurnulDeFildes6A10LcCuVladCondratov#