În lumea sportului de performanţă se discută din ce `in ce mai mult despre creşterea performanţelor sportive prin metodica de antrenament dar, şi prin metode de refacere a organismului. Dintre aspectele complexe ale procesului de refacere (training autogen, masaj şi automasaj, hidratare, odihna activă şi pasivă, medicaţie ergotropă şi trofotropă) dorim să ne oprim la medicaţia efortului sportiv. Din vasta problematica pe care o reclamă medicaţia ne vom ocupa numai de aspectele de ordin practic fara a aborda aspectele legate de farmacocinetica, farmacodinamie, interactiuni medicamentoase, stari patologice induse de medicamente.

Elementele minerale fac parte atat din categoria principiilor alimentare cat si din categoria medicatiei ergotropa / trofotropa, aceasta datorita importantei pe care o au in fiziologia organismului. In functie de procentul din greutatea corpului si de necesarul pentru organism, elementele minerale se pot clasifica in macro- si oligoelemente. Macroelementele au rol important in compozitia tuturor structurilor si umorilor organismului, participand la majoritatea reactiilor catalitice ce au loc in procesele metabolice. Oligoelementele sunt necesare organismului in cantitati foarte mici dar, sunt indispensabile structurilor enzimatice, proteice, hormonilor, substantelor biologic active.

Categoria macroelementelor

 Ionul de calciu  intervine in procese fundamentale pentru organism : mentine integritatea morfofunctionala a oaselor, asigura excitabilitatea neuromusculara si miocardica, participa in procesele de permeabilitate capilara si de membrana, intervine in transmiterea impulsului nervos, este indispensabil proceselor de coagulare ale sangelui. Ponderea pe care o are in organism este cea mai mare dintre toate macroelementele : 1200-1500g gasindu-se in tesutul osos, inglobat intr-o matrice de sare complexa de fosfat tricalcic (hidroxiapatita) precum si in cantitati mici in carbonat si fosfat de calciu. Ionul de calciu este un element de baza in componenta celulelor si al sectorului extracelular ( lichid interstitial, plasma).

Homeostazia calciului se realizeaza prin echilibrari rapide intre concentratia plasmatica / compartiment osos/ celule. Un procent de 20% din intreaga cantitate de calciu din oase este reabsorbita si inlocuita in fiecare an: celulele osoase noi se formeaza pe masura ce tesutul osos vechi este distrus. Pentru absorbtia calciului la nivelul tubului digestiv precum si pentru fixarea acestuia in matricea osoasa este necesara vitamina D activa. Scaderea cantitatii de calciu circulant duce la aparitia demineralizarilor osoase, a fracturilor, a fenomenelor legate de spasmofilie sau tetanie manifesta, la prelungirea timpului de coagulare si sangerare, la lentoare in procesele de cuplare ale excitatiei si contractiei musculare, la fenomene de osteoporoza. Ca surse alimentare mentionam : laptele (120 mg./l), branzeturile si toate produsele care au la baza laptele, galbenusul de ou, somon, fasolea uscata, varza, conopida, nucile, alunele.

Din cantitatea ingerata numai 20-40% se absoarbe prin bariera intestinala, restul de ion de calciu fiind eliminat prin materiile fecale. O serie de factori pot impiedica absorbtia calciului si anume prezenta in lumenul intestinal a acidului fitic (din cereale), a acidului oxalic (ciocolata, spanac, sfecla), a alcoolului. Factorii favorizanti absorbtiei calciului sunt : lactoza, acidul lactic, acidul citric, aminoacizii, vitamina D. Necesitatile de calciu pentru un adult sunt de 0,6-1,2 g/zi (mai mult la femei datorita pierderilor prin ciclul menstrual) in timp ce pentru cei care desfasoara o activitate fizica se recomanda 1,5 - 1,8 g/zi.


    In prezenta ionului de fosfor  au loc procesele de formare a unor sisteme tampon, se poate mentine echilibrul acido-bazic, se asigura formarea de aminoacizi nucleici si fosfolipide, sunt declansate procesele de fosforilare, este indispensabil proceselor de polarizare - repolarizare (fiind considerat principalul anion intracelular ce poate declansa aceste procese), participa activ la functionalitatea normala a rinichilor, este necesar balantei fosfo- calcice din oase si dinti. Carentele alimentare conduc la instalarea fenomenelor de rahitism, a pioreei. Principalele surse alimentare sunt : galbenusul de ou, carnea slaba, ficat, peste, nuci, prune, stafide. Absorbtia ionului de fosfor este limitata sau impiedicata de catre fier, aluminiu, magneziu. Necesarul zilnic este de 1,3 - 2 g/zi dar, in situatia unor ramuri sportive (sah, tir, scrima, gimnastica, probe de viteza) cantitatea de fosfor trebuie sa fie 3 - 3,5 g/zi.
    Importanta ionului de magneziu  pentru organism consta in: asigurarea (impreuna cu ionul de calciu) a coeziunii moleculelor proteice intracelulare, realizarea unei excitabilitati neuromusculare, participa la realizarea transmiterii impulsului nervos, este factor fundamental in sintezele proteice si de acizi nucleici, activarea enzimatica a coenzimei A si a carboxilazei; intervine in procesul de fosforilare de tip activ; previne depunerile de calciu la nivel renal, asigura  buna contractilitate miocardica. Ionul de magneziu este util in metabolizarea vitaminei C, a calciului, fosforului, sodiului, potasiului, fiind in acelasi timp un factor pentru realizarea conversiei energetice a glucozei din sange.

Sursele alimentare principale sunt reprezentate de : cereale nemacinate, peste, creier, smochine, nuci, vegetalele verde-inchis. Medicamentele diuretice din orice clasa sau alcoolul sunt principalii factori care impiedica absorbtia ionului de magneziu in intestin. Se impune precizarea ca orice preparat oral medicamentos care are in compozitie magneziu trebuie sa fie administrat oral numai inainte de masa, deoarece ingerarea dupa mese neutralizeaza aciditatea gastrica absorbtia ionului fiind diminuata sau anulata. Cantitatile optime necesare sunt : adulti 200 -300 mg/zi, femeile gravide si sportivii 300 - 350 mg/zi.
Sodiul sau natriul  este vital proceselor de mentinere a echilibrului hidric si a celui acido-bazic, a fenomenelor electrice de la nivelul membranelor celulare, asigura cresterea excitabilitatii neuro-musculare si a tonusului muscular. Excesul alimentar este frecvent intalnit datorita condumului de salamuri, conserve, muraturi si poate fi cauza declansarii afectiunilor cardiace (hipertensiune arteriala, infarct miocardic, angina pectorala, arteriopatii periferice, accidente vasculare cerbrale acute, paralizii, hemipareze). Se considera ca alimentele din care sunt preparate mancarurile contin cantitatea suficienta si necesara de natriu, adaosul de sare fiind posibil dar, numai in cantitatea de 500 - 600 mg/zi. Deci, sunt de evitat produsele preparate din carne de tip salamuri, slanina, pastrama, conservele dar, si aditivii alimentari praful de copt, bicarbonatul, mustarul, ketchup, chili.
Potasiul sau kaliul  este un macroelement care intervine in procesele de metabolizare ale hidratilor de carbon, participa la realizarea unei bune excitabilitati neuromusculare, este factor permisiv in transmiterea impulsului nervos, asigura formarea acetilcolinei si transmiterea impulsului nervos, intervine prin mecanism indirect in contractia musculara parasind celula musculara la schimb, este factorul principal in declansarea oboselii musculare si intelectuale, ajuta la epurarea organismului de reziduurile organice.

Consumul de alcool si/ sau cafea, dietele hipocarbohidrate din regimurile de slabire, medicamentele diuretice sunt principalii factori chelatori pentru kaliu. Alimentele care trebuie sa fie incluse obligatoriu in ratia alimentara datorita aportului de potasiu pe care-l pot realiza sunt : oul, carnea slaba de vita/pui, citricele, pepenele galben, bananele, cartofii, vegetalele crude. Se considera ca o cantitate de 1600 -2000 mg/zi poate fi suficienta atat pentru o stare de sanatate optima cat  si pentru prevenirea stressului mental si fizic.


Ionul de clor asigura echilibrarea balantei acido-bazice, mentinerea echilibrului osmotic, intra in componenta acidului clorhidric secretat de mucoasa gastrica. Clorul ajunge in organism odata cu ionul de natriu sub forma clorurii de natriu (sarea de bucatarie) dar, si prin alimentele bogate in sare : salamuri, conserve, muraturi, masline, alune. Suplimentarea cu sare de bucatarie a preparatelor ingerate , in principiu, nu este necesara fiind, totusi, admisa a ajunge la 500 mg/zi. Cantitati mari de clor ajunse in organism prin alimentatie sau prin clorinarea excesiva a apei pot determina distrugerea vitaminei E.

---