Cum ai inceput sa te cateri ?
In 1996. Tot ceea ce imi placea sa fac pe atunci, era sa repar masini si sa invat cat mai multe despre mecanica si electrica autovehiculelor de orie fel. In preajma Craciunului, fratele meu, care era pe atunci membru al Clubului Alpin Roman, mi-a propus sa merg cu el la refugiul Costila ca sa facem Craciunul acolo. Mi s-a parut o idee buna si am plecat cu el acolo. Odata ajuns la Costila, am ramas uimit de peisajul unic al zonei si, mai ales, de maretia peretilor care ma inconjurau. Mi-a placut atat de mult incat in urmatorii 10 ani majoritatea week-endurilor le-am petrecut acolo.

Care sunt primele 3 trasee favorite din Costila (altele decat cele deschise de tine) si de ce ?
Pe primul loc, de departe, este Innominata, un traseu foarte tehnic, nu extrem de greu, cu o stanca curata, compacta si cu niste pasaje foarte frumoase. Din pacate, a fost reamenajat putin gresit si unele probleme nu mai necesita atentie, ci doar forta (pasajele de aventura ale traseului, desi nu periculoase dar frumoase, au fost eliminate prin asigurarea excesiva).

Pe locul 2 este Scorpionul, pentru varietatea pe care traseul o ofera. Este un traseu complex si complet care, pe vremuri, iti oferea si o senzatie de "extrem" (acum de la reamenajare s-au schimbat problemele).

Pe locul 3 este Diedrul Pupezei care are o poveste incarcata si care, de asemenea, este foarte frumos prin pasajele pe care le intalnesti. Acesta ramane la fel ca la premiera: mai putin asigurat insa primeste multe asigurari mobile.

Dintre traseele deschise de tine, care este traseul de suflet si de ce ?
Traseul de suflet, cu siguranta, va ramane Eneida (6LC 7+ 8- peretele vulturilor). De ce : pentru ca am transpirat mult in el, deschizandu-l solitar in 4 zile. Am trait si cateva momente de cosmar in cele 4 caderi pe care le-am luat la premiera (una din cliff, una din plomba si 2 din catarare)

Un subiect delicat este reamenajarea traseelor din Costila. Cum vezi rezolvarea situatiei ?
Aici apar probleme in functie de viziunea fiecaruia asupra acestei activitati numita alpinism. Eu o vad cam asa: alpinismul nu este un sport competitiv in care nu se poate compara un traseu cu altul; fiecare are frumusetea si pericolele lui.Conglomeratul este cea mai proasta stanca din Romania, la pastrarea asigurarilor fixe precum ar fi pitoanele, din cauza stratului de gresie ce se degradeaza usor. Nu sunt un extremist al mobilelor, dar nici un mare pasionat al spiturilor. Sa spunem ca imi place aventura (povestea din spatele unui traseu) si cu cat e mai siropoasa, cu atat traseul este mai de neuitat. Imi place aventura si, din pacate, spiturile scot aventura din spatele pasajelor mai delicate.

Sa revenim la oile noastre legate de "reamenajare": traseele pana in gradul 5b sa fie reamenajate la modul ultra safe care sa ofere celor ce se apuca de catarat o buna scoala si o siguranta deplina.
Pentru traseele ce depasesc 5b, asigurarile sa ofere siguranta in parcurgerea lor, dar trebuie sa pastreze linia aventuroasa (acolo unde exista posibilitati de plasamente mobile) si sa puna uneori cataratorul in situatii delicate in care sa se reinventeze. Cu siguranta sunt pentru reamenajarea tuturor traseelor dar nu si pentru supraspituirea lor.

Cum te antrenezi ?
E mult spus antrenament (un antrenament trebuie facut temeinic, cu plan si scop, ceea ce la mine lipseste cu desavarsire). Merg la panou cat pot de des, de 3-4 ori pe saptamana si ma misc cat pot de mult. Desigur, sunt si zile mai proaste.Uneori sunt lenes si ma catar mai putin, dar merg in primul rand pentru conditie fizica si mai putin pentru a avea ca scop cresterea nivelului.

Care sunt proiectele tale pe 2015 ?

He, he, he, proiecte! am invatat in acesti aproape 20 de ani ca proiectele propuse nu prea au legatura cu ceea ce se intampla in realitate. Sa spunem ca imi doresc foarte mult sa catar traseul Ultimatum, din peretele Vaii Albe. In rest, vreau sa catar mai mult decat anul trecut. Asta ar fi dorinta cea mai mare.

Pentru mine refugiul este ca si a doua casa. Au fost ani in care verile le-am petrecut mai mult la refugiu decat acasa in Bucuresti. Simt ca acolo este locul in care reusesc sa ma deconectez, sa imi reincarc bateriile si, mai ales, locul in care as reveni in orice moment al vietii doar pentru peisaj.

Acum vreo 8 ani am propus federatiei un plan, dar presedintele ei s-a opus si asa am renuntat sa mai particip activ in FRAE.
Planul era sa se faca comisii pe zone alpine, atat de escalada cat si de alpinism, sa se faca niste reguli unice de amenajare si reamenajare si sa se traga la raspundere in cazul abaterilor de la regulament (verbal, desigur, neexistand o baza legala).
Atragerea de fonduri din afara ANS este o componenta importanta pentru FRAE ce poate ajuta miscarea prin amenajari, expeditii, cantonamente si competitii internationale.
O alta problema a federatiei este ca sportivii se catara dupa ureche, neavand antrenori, preparatori sau psihologi sportivi.

De ce Bivuac ?
He he... porecla mi-am capatat-o in urma unor teste. Eram la inceputurile mele de alpinist si ma antrenam pentru cele mai grele conditii pe care le stiam pe atunci, asa ca mi-am confectionat un sac de dormit din vatelina si fas, cumparate din Obor. Astazi n-as mai folosi acest sac la temperaturi mai mici de 0 grade. Toata lumea care isi procura un sac nou, de obicei il testa in balcon, dar eu am spus ca nu e corect asa pentru ca in cazul in care ti se face frig este suficient sa intri in casa. Eu mi-am propus sa fac ceva mai "extrem": am luat ultimul autobuz ce ducea in Baneasa si, la -18 grade, mi-am propus sa imi petrec noaptea in bivuac in padure. Ulterior am testat sacul si pe Brana Aeriana, tot iarna. Cand le-am spus prietenilor ce am facut, mi-au spus ca sunt de-a dreptul BIVUAC.