Alex Gavan, unul dintre cei mai cunoscuti alpinisti de altidudine din Romania ne ofera un interviu despre a cincea ascensiune de peste 8000 de metri in Himalaya - Shisha Pangma 8027m



De ce Shishapangma ?

Dupa trei incercari, varful nu avea inca o prima ascensiune romaneasca. Mai incercasem sa urc Shisha Pangma in 2009. În 2005, Cristian Tecu (în echipa Cristian Tecu, Cătălin Morariu, Dragoş Dubina) atinge vârful Central-8008m. În 2009, în aceeaşi expediţie, Horia Colibăşanu atinge vârful Central iar eu (în echipă cu Andrew Lock (Australia) şi Neil Ward (Marea Britanie) ) ating 7500m pe ruta Ochoa. În 2011, Cosmin Andron şi Cristina Pogăcean ating 7200m, pe faţa sudică.

Il cunoscusem pe Tunk Findik din Turcia in 2011 in Kangchenjunga si ne-am imprietenit. Aflasem ca vrea sa mearga pe Shisha Pangma si am considerat ca o sa facem echipa buna impreuna.

Shisha Pangma a fost a cincilea varf de peste opt mii de metri urcat, fara oxigen suplimentar si serpasi, dupa premierele romanesti pe Gasherbrum 1-8068m (Pakistan, 2007) si Makalu-8463m (Nepal, 2008) si ascensiunile pe Cho Oyu-8201m (Tibet, 2006) si Manaslu-8153m ( Nepal, 2011). Filmele de varf se gasesc aici http://alexgavan.ro/mountaineer

Cat timp ai petrecut in expeditie si care a fost planul initial ?

Expediţia a început pe 10 aprilie şi a avut o durată estimată la şaizeci de zile, ascensiunea finală a vârfului de 8027m fiind planificată la jumătatea lunii mai. Profitând de o bună aclimatizare cât şi de o fereastră extrem de scurtă de vreme favorabilă, am atins vârful la 13 zile de la sosirea în tabăra de bază de la 5600m. Am revenit în ţară pe 10 mai.

Shisha Pangma este singurul vârf de peste 8000m aflat integral în Tibet şi deseori subiectul unor intense controverse. Majoritatea ascensiunilor sunt efectuate pe vârful Central (8008m) , vârf care nu este cel mai înalt punct al muntelui, clamând astfel o expediţie încununată de succes. Vârful Principal este separat de vârful Central de o creastă care în majoritatea cazurilor nu se află în condiţii pentru a putea fi parcursă expunându-te unui risc rezonabil. Din această cauză, ascensiunea finală s-a desfăşurat pe faţa nordică, urmând o linie de ascensiune rezultată din combinarea rutei austriece (1980) cu ruta Ochoa (Spania, 2006). Aici se pot gasi mai multe informatii cu privire la partea finala a ascensiunii http://www.8000ers.com/cms/en/news-mainmenu-176/1-latest/210-confusion-on-shisha-pangmas-north-face-routes.html

Pana la data cand scriu aceste randuri ( 22 mai), in afara de noi nu a mai urcat nimeni varful sezonul acesta. Acum cateva zile un german a murit de edem cerebral la intoarcerea de pe Varful Central.

De echipament recomanzi pentru acest gen de expeditie (tehnic, campare, imbracaminte, alimentatie)?

Este o discutie extrem de complexa. Nu am o firma preferata de echipament de la care sa folosesc totul. Plus ca depinde si de fiecare persoana in parte si de preferintele fiecaruia. Uneori, de la ascensiune la ascensiune schimb diverse piese de echipament. Important e sa iti cunosti bine echipamentul , sa fii familiarizat cu el, sa ii stii limitarile si sa nu ii ceri mai mult decat poate. Echipamentul este o “consumabila” si din asta rezulta multe. Lucrurile de mai sus sunt sunt valabile si atunci cand vorbim de alimentatie. La altitudine iti piere apetitul. Trebuie sa mananci cat mai divers si sa ai grija sa fii permanent hidratat (minim 4 litri de lichide pe zi; optimul e undeva pe la 5-7 litri). Trebuie sa stii ce digera mai bine corpul tau in anumite conditii. Nu e locul potrivit sa testezi acolo diferite geluri energizante sau alte mancaruri. Si echipamentul si mancarea trebuiesc cunoscute”inside out” dinainte.

Ce pregatire anterioara ai facut ?

Intre expeditii ma antrenez continuu si consecvent, cu o pauza scurta dupa fiecare expeditie. Foarte mult cardio ( in diferite forme, alergat, inot, bicicleta, ture etc.), escalada (panou, stanca), trasee de perete.

Cum a fost cu frigul de acolo (atat in timpul ascensiuni cat si la dormit)?

E o intrebare la care niciodata nu am stiut sa raspund concret. Am un ceas cu termometru, dar pentru ca il port la mana, sub mai multe straturi de haine, nu arata bine temperatura. In schimb imi aduc aminte ca intr-una din hartile meteo era data o temperatua de “real feel” la 8000m undeva pe la -40 si ceva de grade Celsius.

Pe munte, folosesc un sistem de costum de puf dintr-o singura bucata+sac de dormit proiectate special sa fie folosite impreuna. De data aceasta nu am avut probleme cu frigul in niciuna dintre taberele superioare.

Unde te informezi tu pentru ferestrele de vreme din expeditii ?

Exista cateva firme si persoane private cu experienta in domeniu care fac prognoze meteo specializate pentru varful pe care vrei sa il urci. Costul poate ajunge la cateva mii de euro pentru o expeditie. Primesti zilnic o prognoza scurta via SMS ( telefon satelit) sau una detaliata, continand harti meteo cu precipitatiile, temperatura si viteza si directia vantului etc, prin e-mail ( modem satelit). Astea le confrunti cu ce au ceilalti si incercati sa luati iei o decizie.

Care este in general legatura si relatia ta cu serpasii si localnicii ?

Daca Himalaya era in Europa probabil expeditiile nu erau la fel de interesante. Pentru mine interactiunea cu localnicii este o parte esentiala a experientei de a merge acolo.

Cum a fost acest varf in comparatie cu celelalta varfuri pe care le-ai mai facut ?

Din cauza contextului in care m-am aflat, cred ca a fost varful care m-a solicitat cel mai mult, fizic si psihic dintre cei cinci optmiari urcati.

Fa o descriere scurta a zilei de varf (atat una fizica cat si una psihica)

Am atins vârful în jurul orei 15, ora Nepalului, după aproape 14 ore de ascensiune continuă de la ultima tabără, cea de la 7100m. Din cauza unor probleme de sănătate eram foarte slăbit şi deshidratat dar în acelaşi timp aveam credinţa că pot urca cu succes în noaptea aceea. Pe ultima porţiune am ramas în urmă, ceea ce a facut să ating vârful cam la o oră şi jumătate după partenerii mei.

Porţiunea finală, care este şi cea mai expusă, urmează o creastă extrem de ascuţită. Pe alocuri, stăteam cu câte un picior şi cu câte un piolet pe fiecare parte a versanţilor. Lucrul ăsta, coroborat cu vânt puternic a făcut ca întreg procesul să imi ocupe o bucată preţioasă de timp pentru a putea escalada acea ultimă porţiune într-un mod responsabil.

Când am ajuns pe vârf am cazut în genunchi, nu simţeam absolut niciun sentiment de împlinire, eram absolut gol. La întoarcere vremea s-a schimbat, vizibilitatea scăzuse la doar caţiva metri, nu se mai vedea nicio urmă, iar eu nu am mai putut gasi drumul de întoarcere. La un moment dat am început să cobor pe faţa sudică (porţiunea opusă a muntelui) dar am realizat relativ repede lucrul acesta.

La 7800m, deşi coboram unele porţiuni cu faţa la munte, mi-am dat seama ca riscul unei căderi este mult prea mare şi m-am decis să sap o groapă în zăpada pentru a mă adaposti de viscol şi a aştepta pentru ca vremea să se îndrepte şi îmi pot continua coborârea în condiţii de siguranţă. Mă gândeam la faptul ca nu sunt foarte multe cazuri de supravieţuire în condiţii de bivuac la altitudinea asta şi in conditii de viscol dar am încercat să îmi concentrez energia rămasă către gânduri pozitive şi pentru a îmi săpa un adăpost.

Zăpada era prea îngheţată şi întărită pentru forţa pe care o mai aveam şi nici mărimea lopăţicii de la piolet nu îmi era de prea mare folos. Cu chiu cu vai am reuşit să îmi adăpostesc porţiunea superioară a corpului. Stăteam cu costumul de puf direct pe zăpadă şi mă întrebam cât timp îmi va lua pentru a face hipotermie sau a degera. Am încercat să dorm, dar de fiecare dată nu mai mult de câteva minute. Trebuia să mă ţin în mişcare.

La un moment dat mi-a trecut prin gând fugitiv că nu e posibil ca totul să se termine aici dar, în acelaşi timp, mă simţeam extrem de liniştit. Ceva îmi spunea că totul va fi bine. Soluţii, soluţii, trebuia să mă concentrez pe soluţii. Imediat ce vizibilitatea a crescut, mi-am continuat coborârea.

Deşi nu era pericol de avalanşe, pe versant zăpada era depusă sub forma unor microplăci de vânt care atunci când se fracturau sub greutatea corpului plecau cu tine şi te dezechilibrau, existând riscul uneialunecări şi căderi prelungite. Am repetat procesul cu groapa în zăpada de înca două ori, la altitudini inferioare, atunci când vremea mi-a permis, ultima dată săpând doar un fel de platformă pe versantul înclinat în care mi-am asigurat bine pioleţii şi am putut aţipi sprijinindu-mă în ei.

Totul a durat cam de la 5,30 în după amiaza zilei de 30 aprilie şi până pe la 5 dimineaţă în ziua următoare cănd în sfârşit am putut să îmi rezum coborârea. Miraculos, în afară de faptul ca am supravieţuit, nu am suferit niciun fel de degerături.

Recomandari celor ce vor sa faca acet gen de expeditii . cat de importanta este experienta in acest tip de expeditie ?

Peste 95% dintre toate ascensiunile pe vârfuri de peste opt mii de metri sunt făcute cu ajutorul buteliilor de oxigen. La peste 7000 m, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman începe uşor să moară. La 8000m, concentratia de oxigen din aer este de doar o treime din cea intalnita la nivelul marii iar supravietuirea este posibila doar pentru o perioada de timp extrem de scurta.

Vorbim deci, in primul rand de decizia de a folosi sau nu oxigen suplimentar. In cazul in care vom folosi, de aici deriva si nevoia de ajutor din partea serpasilor. Este o decizie strict personala, o decizie ce tine de siguranta. De aceea nu o comentez. Pentru mine personal este o forma de doping. Daca nu pot sa urc varful fara oxigen nu ma intereseaza absolut deloc sa il urc cu oxigen. Nu vreau sa ajung pe varf cu absolut orice pret.

Ar mai fi: o buna strategie de aclimatizare, partenerul potrivit, hidratare, sa stii cand si cat sa astepti momentul potrivit pentru a porni ( sau nu) in ascensiunea finala, sa te retragi atunci cand conditiile ti-o impun. Sa nu te crezi cuceritorul muntilor, ca nu esti si nici nu ai cum fi vreodata.

Sponsorii trebuie sa iti fie parteneri care inteleg despre ce e vorba in proiectul tau si sa nu existe posibilitatea unei presiuni din partea lor atunci cand trebuie sa iei decizii importante legate de ascensiune, presiuni care te pot influenta negativ. Orice ascensiune la 8000 presupune si asumarea consecintelor de orice natura. Cel mai importante e sa te intorci viu. Atat tu cat si coechipierul tau. Motivatia trebuie sa iti vina din interior si sa fie congruenta cu valorile tale.

Climbing mountains Outside is climbing mountains Inside.