11 Martie 2006. Ne luam locurile in primire in Boeing-ul 767 de la Atlanta spre Santiago de Chile si noi, Hari Berger, Albert Leichtfried si Hermann Erber, alturi de alti diversi turisti si businessmani. Scopul nostru este insa mai diferit: vrem sa prelungim sezonul european de ghiata cu o ultima aventura: ceva intre 4000 si 6000 de metrii, ceva... usor de vara. Veniti direct din frigiderul de pe batranul continent, mai intai savuram si acumulam ceva caldura la cele 30°C+ cat arata termometrele in Santiago. Apoi facem o incursiune prin supermarketuri... in total se aduna  un bagaj de vreo 200 kg. Eduardo Mondragon alias Edel, cel mai proeminent ice climber din Chile, prietenul si colaboratorul nostru loco, ne duce cu un Jeep pana la Bands Morales. In Refugio Aleman (1930 m) ne mai bucuram putin de cuceririle civilizatiei, mancam si bem bine, facem o tura la izvoarele termale Colina.


14 Martie 2006. Plecam. Constatam insa ca bagajul nostru, trimis inainte cu o caravana de asini, a fost lasat la 7 km mai jos de locul stabilit. Asa ca mai pierdem doua zile si ne chinuim / aclimatizam cu transportul materialului in tabara de baza, la 3500m. Locul de campare este in schimb perfect: 200mp de iarba in plin desert mineral cu un izvor termal cu apa la 20°C. Investim o zi in recunostere si suntem multumiti de liniile identificate. La 4100 de metrii intalam un cort care va functiona ca rampa de lansare in escalade. Dar mai intai mai petrecem inca alte doua zile in BC cu fiertul la apa. Benzina chiliana si altitudinea au ceva cu primusul notru, sau invers. Asadar consumam si mai multa benzina si mai mult timp. Improvizam ceva "a la carte" de mancare, ne umplem rezervoarele de energie: cafea fara filtru, o paine coapta, o pasta specialitatea lui Hari, un strudel cu mere...


19 Martie 2006: Intariti incepem catararea. Vizam tavanul de ghiata descoperit la recunostere, garantia unei aventuri pe cinste. Linia trebuie incercata: un amestec intre ghiata de ghetar surplombanta si coloane si pilieri de WI. Si astfel reusim cea mai tare tura pe care am catarat-o vreodata in ghiata: Senda real WI 7+, posibil cea mai dificila tura la aceasta altitudine, cu siguranta cea mai dificila tura din America de Sud. Dificultatile sunt continue pe cele sase lungimi de coarda: WI 5, WI 6-, WI 7-, WI 7+, WI 5 und WI 6-. Pasajul cheie este in lungimea a sasea, un tavan de ghiata de ghetar cu anvergura de 6 metrii. Luptam cu disperare in tavanul aflat la 4500 altitudine si cu cateva figure of four reusim sa-l depasim. Ajungem noaptea la cort complet extenuati. Hermann ne asteapta cu masa pregatita.


Dupa doua zile de odihna suntem iar in cortul de sub perete. De aceasta data vrem sa urcam pe varf, binenteles ca pe o linie noua. Cu materialele in doua haulbag-uri (unul sta pe spatele meu), Hari, Hermann si cu mine cataram Triple direct WI 5-. Ne instalam cortul la 5000m. A doua zi, pe 24 Martie, dupa ceva emotii, stam pe Cerro Marmolejo la 6085m. Dupa alte patru zile, mai bogati in ceva aventuri, suntem inapoi la civilizatie. Animati de temperaturile pozitive, punem in sfarsit pioletii in cui pe acest sezon...

Traducere Frank Schobel
Articol preluat de pe roclimbin.net