O duminica dimineata insorita, care promite o zi deosebit de frumoasa. Terminam de servit micul dejun in fata cortului si ne pregatim echipamentul pentru marea incercare. Prima ascensiune integrala a traseului Alternativa Intunecata din masivul Postavaru, traseu deschis cu doi ani inainte de Titus Gontea. S-a mai incercat parcurgerea acestui traseu cu un an inainte de catre Dragos si Petit, dar s-a lasat cu retragerea din a doua regrupare.

In timp ce facem rucsacul de perete apare si Teo (Pitesti) care ne-au salvat, oferindu-ne inca doua pitoane pe langa alte doua ale noastre pe care le mai aveam. Plecam de la corturi catre perete. Pe la jumatatea drumului constat ca am uitat casca la cort si hotarasc sa folosesc "fesul" in loc de casca. Ajunsi la baza traseului, ne ia cam 10 minute sa gasim intrarea in el, o fata spalata urata rau, cu prima asigurare la 8 metri, un spit de inox.

 Intru primul in traseu, sunt ca bradul de craciun, plin de echipament: un set complet de frienduri, un set de nuci, 12 bucle echipate, 4 pitoane, doua clifuri, un ciocan si o pereche de momite care s-au cam stafidit la vederea traseului. Prima asigurare: infig o nuca intr-o alveola la cca. 4 metri, apoi traversez dreapta pe niste prize bune, dar cam murdare, pana la primul spit.

De aici, crux mare, o fata cam spalata de 3 metri, dupa care o fisura mare si dupa ea, la doi metri, urmatorul spit). Stand in spit montez un anou pe post de scarita si cu singura scarita adevarata de care dispunea echipa si cu ajutorul unui cliff montat intr-o alveola nu prea grozava, ma ridic si prind o priza buna la mana dreapta si ma ridic repede, recuperand si scarita, ca sa o am si mai departe. Ajuns in fisura larga, zaresc rapid o clepsidra pe care o asigur cu o cordelina si ma ridic repede la urmatorul spit. De aici, stupoare, nu zaresc nici o priza buna pe urmatorii doi metri, iar urmatoarea asigurare o zaresc tocmai la vreo 8 metri de unde eram eu. Normal, uit repede de metodele moderne, respectiv de rotpunkt sau de catararea libera si scot repede de la ham scarita, pe care o pun in spit, ridicandu-ma repede pe ea, pana ce ajung la o priza mai buna la mana stanga, care ma echilibreaza si cu care reusesc sa ies din scarita si inaintez 4 metri pe prize mai bune, de grad mediu 7-, unde montez repede un friend sigur.

Continui cataratul pana ce ajung la urmatoarea asigurare fixa, un piton montat destul de bine intr-o fisura verticala. Ma pun in piton sa ma odihnesc si sa ma calmez dupa pasajele traite pana acum. Ce pot spune e ca pana aici am avut momente in care am tremurat putin datorita distantelor considerabile intre asigurari si duritatii pasajelor dintre ele. Imi revin putin si plec mai departe, cateva prize bune apoi pauza, fara prize, fara asigurari, incep sa ma stresez si mai tare si in acelasi timp sa ma enervez.

Ma uit mai atent la ce imi ofera stanca si zaresc o fisura nu foarte primitoare, dar era ceva macar. Scot un piton, il intepenesc in fisura, apoi scot si ciocanul si ii aplic cateva lovituri, pana ce consider ca este suficient pentru a putea trece cu ajutorul lui, cu specificatia ca pitonul era batut de jos in sus. Cu teama, ma ridic in piton si reusesc sa prind spitul salvator, in care ma pun la refacere. De aici, ma uit in jur si nu vad nimic. In stanga se vede o fata spalata, cu ceva urme de ciocan, unde am presupus ca s-a curatat pentru o aderenta mai buna a espadrilelor. Acea linie nu m-a inspirat deloc, hotarand sa ma ridic in scarita ca sa apuc o alveola aflata la doi metri deasupra mea, dar din pacate nu am reusit.

Ma enervez foarte tare si injur de suparare. Mai incerc de cateva ori si ma las pagubas. Ii spun lui Danut (Pumpi) sa ma lase jos si sa incerce el mai departe, ca eu nu mai am resurse fizice dar mai ales psihice, nervii mei erau intinsi la maxim si nici nu ma mai puteam concentra. Ajuns jos, facem schimb de echipament si Danut pleaca in mansa pana in locul unde am ajuns eu. De acolo se uita atent, incearca si el metoda mea de a prinde cu clifful alveola, dar fara rezultat. La o cercetare mai atenta a peretelui, gaseste o alveola perfecta pentru cliff la un metru de spit, unde fara sa ezite monteaza scarita si cauta mai departe o metoda de asigurare si inaintare.

 Nu cauta mult si sub un palc de iarba gaseste o clepsidra perfecta, in care monteaza o cordelina, o asigura si trece cu ajutorul ei pana pe o brana de iarba, unde gaseste si un piton. Mai raman 10 metri din traseu, pe care ii parcurge destul de repede pe pasaje de gradul 6 si cu o singura asigurare fixa, dar cu posibilitatea de montare de mobile. Urc si eu repede, dupa ce Danut imi arunca si mie scarita cu un cliff de care m-am folosit si eu la trecerea celor doua pasaje cheie. Ajung si eu in regrupare ceva mai relaxat si mai calm. Imi pun echipamentul pe mine si continui traseul cu cea de-a doua lungime de coarda. Aceasta lungime nu este foarte sustinuta si este destul de bine asigurata, tinand cont de gradul pasajelor (undeva pe la 6+).

Dupa 12 metri de catarare libera pe o stanca curata si compacta, cu trei asigurari fixe, intru pe o rampa de iarba de 20 de metri, cu doua asigurari fixe si posibilitati de montare de mobile. Cea de-a doua regrupare este situata sub o fata de stanca compacta de 15 metri ce are deasupra ei o arcada mare de 20 de metri. In cea de-a treia lungime pleaca cap Danut. Parcurge 5 metri pana pe o brana de iarba unde gaseste si prima asigurare, un piton. Urmatoarea asigurare e un spit aflat la 5 metri deasupra, pe o fata spalata si cu prize taioase.

Cu un mic efort datorat lipsei de inaltime ajunge la o priza mai buna, o fisura verticala, de unde asigura spitul. De aici a inceput calvarul: urmatoarea asigurare se afla la 5 metri oblic stanga si nu prea se vedeau prize omenesti pentru a putea ajunge la spit. La prima incercare, Danut studiaza terenul si este convins ca poate trece... Cade doi metri, mai incearca o data si mai cauta ceva prize si metode de abordare a traseului, dar tot nu gaseste varianta buna. Resursele fizice se termina si se intoarce inapoi la spit pentru a se odihni.

Dupa mai multe incercari ajunge la concluzia ca nu se poate trece la liber si se hotaraste sa monteze o nuca intr-o fisura mica, unde pune scarita, dar nu il ajuta prea tare, aceasta fiind prea jos. La o cautare mai minutioasa gaseste o mica fisura ceva mai sus de nuca, unde bate un piton pe jumatate, dar destul de rezistent, pune scarita in el si incearca sa ajunga la priza salvatoare dar, tot din cauza inaltimii, nu reuseste si cade iar. Se hotaraste sa lase tot echipamentul ce il avea pe el in bucla si sa incerce sa treaca pasajul cat mai usor posibil. Se ridica in scarita iese din ea, mainile sunt la 5 centimetri de priza mare, se ridica pe varfuri, atinge priza, dar nu o controleaza, se chinuie putin sa o incarce mai bine dar nu reuseste si in cele din urma sare la ea si o prinde bine, reusind sa asigure si cel de al treilea spit.

De aici urma o fata cazuta fara prize si fara posibilitati de asigurare cu mobile. Dupa cateva incercari nereusite rezultate cu caderi de 2-3 metri se hotaraste sa se dea jos dar o idee mai veche de-a mea, de a pendula in stanga pana la un palc de iarba a fost salvatoare. Urmatorii 15 metri parcurti numai prin iarba l-au obosit si stresat la maxim pe Danut, care ajuns in cea de-a treia regrupare, unde a aruncat tot echipamentul de pe el si s-a dezbracat de tricou pentru a se odihni.

Aceste trei lungimi au fost parcurse in 5 ore, iar a treia lungime i-a luat lui Danut o ora, drept urmare am hotarat sa nu mai pierdem vremea sa ma chinui si eu sa trec acele pasajele de artificial combinate cu iesiri din scarita si am parcurs lungimea pe blocatoare. Ajuns in regrupare iau tot echipamentul pe mine, urmand sa ma duc cap pe ultima lungime de coarda lungime ce se desfasoara pe o arcada de 20 de metri fara nici o asigurare fixa. Incep sa ma catar asigurand un bolovan ce misca in fisura, dar care in cazul unei caderi se intepenea destul de bine, dupa 4 metri ajung la un tavan pe sub care trebuia traversat.

Montez o nuca si un friend si depatesc tavanul intrand pe un diedru cu prize bune, dar foarte aerian, sub el se vede tot haul pana jos, ceea ce ma face sa fiu si mai incordat. Montez o nuca si inca doua frienduri si ajung la un pasaj ce mi s-a parut mai tare si pentru scurt timp am fost stresat. Gura imi era complet uscata si gafaiam de stres, intru in bavareza, ma ridic si fac cateva miscari in forta, dupa care ajung fericit la un copac care ma salveaza si ma linisteste in acelasi timp.

Asigur cu un anou copacul si ma duc mai departe pe o fisura foarte larga ce se transforma intr-un horn, terminandu-se cu o fata cazuta, pana la intersectia cu muchia Caprioarei, unde sunt salvat de gradul 2 ce il intampin. Ajung la capatul traseului si il chem si pe Danut, care vine repede si fericit ca am scapat de calvar. Ne era foarte sete si am coborat repede sa ne hidratam. Ajunsi la baza traseelor, Danut cauta ceva sticle aruncate din perete si gasim repede o sticla care mai avea putina apa, pe care o impartim frateste.

Ne continuam coborarea pana in Poiana Inului, unde ne asteapta apa si mancare. Suntem salvati si cu traseul facut. Din experienta mea este cel mai dur traseu parcurs in Romania pana acum. Este un traseu dedicat numai celor ce stapanesc foarte bine tehnica artificiala si catararea libera de dificultate. In rest, un traseu safe dar care iti distruge psihicul.