E greu de generalizat. Dar pot spune ce inseamna pentru mine: un loc care se apropie mult de originile cataratului, in care aventura pandeste la fiecare colt, in care trebuie sa fii rabdator si sa inveti. Un loc in care iti constientizezi foarte usor actiunile si mai ales posibilele lor repercursiuni. Un loc in care trebuie sa fii 100% autonom: nu exista salvamont, elicoptere de interventie  si, in multe locuri, nici semnal la telefon.

Zona este impanzita de formatiuni, mai mari sau mai mici, de gresie. Unele din ele sunt mai mari, cum ar fi Jebel Rum, care are in varf un platou de cativa kilometri patrati.Inaltimea lor variaza de la 300 de metri, pana la 500-600m. Potentialul zonei e greu de descris. E, probabil, precum cateva zeci de Costile una langa alta. 

Fiind atat de vasta, poti gasi tot felul de trasee: cu fisuri cu fete, cu surplombe, cu diedre. Ca o idee generala totusi, e greu sa gasesti trasee care sa aiba constant roca de calitate foarte buna, iar zonele friabile sau cu roca nisipoasa/sfaramicioasa sunt greu de evitat. O nota specifica  sunt acele zone in care la suprafata s-a format un start foarte dur de gresie (cel mai adesea neagra) dar care nu e foarte gros, avand ca substrat o roca foarte nisipoasa. asta poate genera o falsa incredere.

Principala problema cand m-am catarat aici au fost regruparile: e incredibila diferenta de angajament cand pleci pe o lungime stiind ca ai o regrupare - "gaunoasa" sa zicem -  fata de atunci cand ai o regrupare "beton", asta ca sa nu zic de cazurile (rare) in care ai ancore. In rest, inveti sa speculezi mai toate oportunitatile pe  care ti le ofera stanca si sa fii si putin creativ: chingi pe dupa mici "ciuperci" formate in gresie sunt absolut necesare pe unele lungimi, daca nu vrei sa mergi solo cu sfoara legata de tine. Dar sunt si multe trasee cu fisuri clare si solide in care ai putea foarte usor sa plasezi tot echipamentul pe care il ai acasa!

Prima oara, acum doi ani... din curiozitate, din dorinta de a deschide ochii catre ceva nou, catre altceva... ca lumea e mare! Dar e greu sa fii "zmeu" la prima intalnire intr-o zona atat de complexa. Acum, dupa o a doua incursiune, pot spune ca a fost mult, mult mai bine! Oricum, efortul meu de a cunoaste zona a fost mult inlesnit de cunostintele deja acumulate de Dragos Nedelcu, care are cateva incursiuni in plus la activ in aceasta zona.

Am folosit o gama foarte variata de asigurari: big bro, gama completa de frienduri (de la micro pana la numarul 5), nuci (setul clasic de la DMM) si offseturi - care se potrivesc de vis cateodata. Dar, de departe cele mai folositoare sunt chingile dimena de 60 si 120cm pentru asigurat clepsidre si "ciuperci".

Ei... asta, ca peste tot, e o discutie lunga (deseori si cam fara sens). Depinde foarte mult de perceptia cataratorului si de gradul de confort in cazul expunerii la unele pericole. Mai depinde si de premierist - un gradul 5 in traseele lui Haupolter se simte destul de dur! In plus, faptul ca un traverseu de 10-15m, fara nicio posibilitate de asigurare, e "doar" gradul 5, devine usor irelevant!

Pai... sunt trasee la care optiunea retragerii odata intrat in el nu e una reala sau e mai dificila si expusa decat continuarea catararii. Un astfel de traseu a fost "Wonderland" - friabil si cu plasamente bune pentru mobile relativ putine. In lungimea a treia, dupa o plecare relativ fina am reusit sa plasez doua asigurari bune: un friend mic la 3m de regrupare si unul galben la inca 2-3m. Apoi au urmat 7-8m de catarare facila peste 2 praguri dar fara posibilitati de asigurare. Moment in care am ajuns la o surplomba nisipoasa si cu note evidente de friabilitate. Cele mai negre ganduri erau cat pe ce sa devina realitate cand o priza de mana a cedat - chiar nu are rost sa speculez ce s-ar fi putut intampla. Dar am reusit cumva sa imi mentin echilibrul, sa arunc un calcai sus si sa depasesc punctul critic. Reunit cu Laurentiu in regrupare, ma uit la continuarea traseului si nu arata neaparat cu roca mai compacta. Dar retragerea nu e o optiune mai facila sau mai sigura... asa ca imi inghit cuvintele. Au urmal inca 3 lungimi de coarda, dintre care una de 55m cu vreo 5 asigurari. Pentru mine a fost, ca sa anglicizez, "a close call". Laurentiu a conchis ca a fost "type two fun" - you have un fun after you finished it!

Alt moment mai... delicat a fost la retragerea din traseul Pillar of Wisdom cand am fost la "un crac de izmana" sa dormim pe platoul Jebel Rum inveliti cu sforile - si e frig!

Sa isi aloce timp (destul de mult as zice) pentru a cunoaste zona: un sistem foarte complex de canioane si piliere. Sa se angajeze in trasee in consonanta cu pregatirea lor tehnica si morala. Sa se duca cu inima deschisa si sa-si traiasca fiecare experienta lui!