Dupa parcurgerea Turnului de Fildes, ne-am propus, firesc, sa urcam si Intersectatul. Ca o caracterizare generala, traseul Intersectat - pitonat in 1965 de catre Mitica Chivu si Matei Schenn ca replica la Turnul de Fildes al lui Mircea Opris - este mai artificial, mai... ingineresc asa, lipsit de poezie. Pasajele frumoase de liber si fantezia le are Turnul, nu Intersectatul. Singurul loc unde Intersectatul este evident mai tare este prima lungime de turn, pe citiva metri, mai ales ca era asigurata cu pene de lemn, pe care acum nu te poti baza. In rest, repet, frumusetea este in traseul din dreapta, in Turnul de Fildes. Popular pe vremuri, acum traseul este parcurs foarte rar si asta se vede: multe portiuni sint napadite de vegetatie, unele pitoane se misca, pe alocuri stinca e friabila.
Intrarea in traseu se face direct din sosea, din dreptul unei placute metalice pusa in memoria a doi alpinisti timisoreni cazuti din Peretele Pintenilor. Inca se vede inscriptia de la baza.
Plecarea in traseu se face direct din sosea. Pe primele doua lungimi, pina pe brina Lumea Pierduta, Intersectatul este comun cu traseul Pintenilor. Chiar in sosea, la pornire, o placuta aminteste de accidentul mortal din 1971 al timisorenilor Iosif Wottringer si Eugen Vaszi, cazuti din Pinten. Sint puse 2 spituri jos, la sosea, care se folosesc pentru a pleca in traseu. De aici, se urca pe o fisura de obicei uda, apoi se face stinga, pe un horn cazut. E o lungime clara, fara probleme, cu multe pitoane, incit nici nu mai conteaza ca unele sint in stare proasta. Merge si la liber, nu e foarte greu, dar stinca e cam murdara.
A doua lungime depaseste o surplomba inierbata, apoi urca pe un diedru si face citeva trasversee slab asigurate spre stinga, ajungind la un copac mare la inceputul Lumii Pierdute. Atentie la orientare, linia traseului nu e evidenta. Am ratat citeva pitoane din cauza vegetatiei.
A treia lungime este, de fapt, o traversare lunga, de vreo 60-70 m pe brina lata, tinind marginea peretelui si asigurind la copaci. Se trece pe sub pornirea in traseul Pintenilor (se vad pitoane) si se continua in dreapta, pina cind ajungem linga un paltin si vedem un piton intr-o alveola si altul intr-o fisura, in dreapta. Nimic dificil aici.
Pornesc in a 4-a lungime, una ingenioasa, cu traversari pe praguri spre stinga. Lungime cu pasi intinsi, combinind urcarile in scarita cu pasi de liber (gradul 6). Am avut o mica dilema intr-unul dintre puncte, nu-mi inchipuiam cum se depasea pe vremuri pasajul respectiv - o fata cu prize foarte mici, fara nici o asigurare. M-am ridicat pe niste prize mici si am iesit spre un prag de iarba, am apucat cumva o priza mai buna si, din intimplare, am dat cu mina de un piton ascuns 5-6 cm in pamint, sub iarba. A-ha... deci asa se trecea... De altfel, in acest gen de traseu parcurs atit de rar in ultimii ani e foarte important sa cauti solutii si sa improvizezi, sa fii atent la orice miscare si sa scanezi terenul incontinuu. De multe ori pitoanele sint greu de gasit, ascunse fiind in vegetatie sau in fisuri colmatate. Regruparea este comoda, intr-o fisura larga, ce pleaca spre dreapta.
A 5-a lungime este una preponderent de liber. Avem in fata o fisura larga, clara, cazuta, care traverseaza spre dreapta. Intilnim citeva pasaje napadite de vegetatie (noi am urcat traseul in iunie). Asigurarile sint plasate bine, fara sa iti permita sa mergi artificial. Imi amintesc vreo doua pitoane care se miscau serios. Oricum, asta este una dintre lungimile frumoase, de liber, ale Intersectatului. Estimez catarea libera undeva pe la gradul 6+.
Plec mai departe, in ce-a de-a 6-a lungime, traversind ascendent dreapta pe aceeasi fisura, apoi urcind direct pe o linie exagerata de pitoane (probabil ca fiind slabe, autorii premierei au mizat pe numarul lor). Ajung usor in regrupare, dar nu mi-a placut deloc lungimea atsa plina de fieratanii. Nu e grea, dar sint atit de multe fieratanii vechi in fisuri si alveole, incit nu ai cum sa te mai bucuri de catararea efectiva.
Mai sus, la pornirea in cea de-a 7-a lungime, dam de un punct unde pot aparea probleme: citeva pitoane duc in sus, pe diedrul cazut de deasupra, dar, de fapt, dupa 4-5 metri, traseul o ia in dreapta, peste niste praguri de iarba care se trec destul de greu. Mai apar citeva probleme pe aceasta lungime cind, la un moment dat, la un traverseu dreapta expus, e nevoie sa stea ceva vreme si sa bata un piton, pe care eu il recuperez cind vin secund.
Urmeaza a 8-a lungime spre dreapta, depasind cu spaituri largi un diedru surplombat si tarversind apoi, dreapta, pe la baza Turnului de Fildes (care este, de fapt, o placa imensa sprijinita de perete, cu o fisura clara pe fieacare parte). Nu e o lungime grea. Ajung la baza turnului si fac intersectarea cu celalat traseu - Turnul de Fildes(de unde si numele Intersectatului) si instalez regruparea pe brina generoasa. Regruparea consta in doua pitoane aflate la nivelul genunchilor si alte doua deasupra capului, dintre care unul iese imediat ce-l ating.
A 9-a lungime, cea din dreapta turnului, este cea mai dificila a traseului. Prima asigurare deasupra regruparii este o pana de lemn, pe care Vlad o subtituie cu o nuca. Tot asa, ceva mai sus, o alta nuca mare il ajuta. o lungime tare, unde pasii de liber sint cam de gradul 7, iar cei de artificial destul de intinsi, mai ales ca nu te poti baza pe penele de lemn. Vlad urca atent si regrupeaza ceva mai jos decit arata schita, gasind 3 pitoane relativ apropiate. Pina sa ajunga in regrupare mai bate un piton intr-o alveola pe care, la sfatul lui, il las acolo, poate mai foloseste si altora. Vin secund si constat ca e o lungime tare, frumoasa, care te obliga la maxima concentrare in conditiile asigurarilor existente. Da, e bine sa ai asigurari mobile, dar asta nu inseamna ca le poti pune oriunde...
Din regruparea aleasa de Vlad, la plecarea in cea de-a 10-a lungime, vedem ca urmeaza un pas taruc, unde fisura se largeste si surplombeaza. Se vede o pana de lemn deasupra, neagra, cu o cordelina pe care nu m-as baza. Ma bag cu partea stinga a corpului in fisura, prind cu dreapta o alveola si ma ridic cit pot de mult. O, dar ceva mai in dreapta penei e un expansor vechi... Minunat, ajung la el si gata, rasuflu usurat. Pasajul se rezolva fara sa avem nevoie de penele din fisura. Din cite stiu de la cei batrini, la premiera s-au folosit aici doua bucati de lemn care, la tensionare, se intepeneau in X in fisura. Ulterior s-au adaugat 2 expansoare vechi, care usureaza asigurarea. Pasajul acesta e foarte frumos, aerian si expus, dar e o bucurie sa-l depasesc vazind ca nu trebuie sa ma bazez pe penele putrede (de altfel, greu de suplinit chiar si cu cele mai mari frienduri, fisura fiind foarte larga in acea zona).Ajuns deasupra, gasesc la 5 m regruparea normala si ii strig lui Vlad ca de aici, gata, probleme dispar: urmeaza un horn clar, cu asigurari rare dar numai bun de ramonat sau de luat intre picioare. Portiunea e foarte frumoasa si aeriana, o adevarata placere... Nu simt nevoia sa asigur suplimentar nicaieri. Regruparea din virful Tunrului de Fildes e minunata.
Ultima lungime o stim, fiind comuna cu Turnul de Fildes. Nu e dificila, orientarea e usoara, asiguarile nu chiar dese, dar bune. Se urca pe niste praguri de piatra bune, apoi pe o fisura si se iese in padure.
Retragerea se face prin padure, in sus (se vede un semn alb pe copaci, marcaj al Salvamontului), apoi se coboara tot prin padure, ocolindu-se niste abrupturi, spre o fineata, se traverseaza un mic pilc de copaci, pina se ajunge la adaposturile de vara ale satenilor din zona, se trece spre stinga, pe linga aceste adaposturi si se coboara prin padure, spre sosea.
Fotografii din acest traseu aici: https://picasaweb.google.com/
