Acces

Traseul Muchia Mare este situat pe faţa NE a Vârfului Peleaga, în muchia cu acelaşi nume.

Se poate porni de la Lacul Bucura până în Curmătura Bucurei, apoi pe marcajul de creastă ce duce pe Vârful Peleaga. Pentru a ajunge la baza traseului, se coboară pe al doilea vâlcel (venind dinspre Curmătura Bucurei), imediat ce se trece de Colţii Pelegii, chiar în locul în care poteca începe să urce susținut spre vârf. Deşi cu mult grohotiş, acest al doilea vâlcel este mai accesibil decît primul.

Timp de acces de la Lacul Bucura: 3 h.

Descriere

Descriere de Cătălin Creţu

Muchia Mare e un traseu care acum suferă din cauza asigurărilor precare şi a unei plăci desprinse din zona ultimei regrupari. Nu e deloc un traseu ușor, au ieşit multe pitoane (3 le-am scos la prima atingere), prin urmare au apărut ceva paşi impuşi şi cîteva zone riscante, greu de asigurat cu mobile. Noi am urcat tot traseul, până sus, din 6 lungimi.

Prima lungime

Am intrat în traseu imediat ce am ajuns la baza vâlcelului despre care vorbeam. De fapt, se vede clar o mică strungă pe care se urca 7-8 metri pîna la un piton. Lungimea initiala ar porni chiar de jos, de la baza peretelui, dar nu prezintă nici un interes, e un soi se semicăţărare pe porţiuni cu iarbă. A pornit Octavian cap pe prima lungime, urcând un horn uşor cu ceva bolovani slab înţepeniţi, apoi ieșind intr-o zona ceva mai plată, unde a regrupat la două pitoane.

Am pornit bocnă în a doua lungime. Ce naiba, parcă nu ar fi august, parcă ar fi decembrie! La câţiva metri de la pornire dau peste un pasaj surplombat pe care îl depăşesc prin stânga. Câteva pitoane mişcă, dar sunt destule care să le suplinească. La un moment dat, gasim pe aici un piton cu o carabinieră veche, cu filet, semn că cineva s-a retras. Urc apoi pe o față căzută şi traversez scurt către dreapta, până pe un prag de piatră bun, unde leg între ele două pitoane distanţate şi o nucă şi regrupez (nu este nici o regrupare clasică aici, am amenajat eu locul).

De aici, Octavian pleacă în a treia lungime, pe porţiuni uşoare în sus, ajunge la o zonă orizontală, cu țancuri, până la o veche regrupare cu cordeline (de unde un rapel ne-ar scoate în vâlcelul de la bază, în caz de nevoie). Se urcă mai departe un ţanc cu o fisură sănătoasă şi se regrupează la nişte ţancuri bune, în stânga, pe partea sudică. Gata, măcar regruparea asta e ferită de vânt.

Urmează lungimea a patra, care mi s-a părut cea mai solicitantă. Se porneşte oblic stânga pe o faţă asigurată cu câteva pitoane slabe (toate mişcă), până la o fisură care are la bază un piton foarte slab. Mă poziţionez cât pot de bine si apuc o placă înţepenită în această fisură, dar văd că se mişcă. Sunt nevoit să merg un pic spre dreapta, pe prize de picioare murdare şi mici, apoi solicit placa de sus în jos, cît pot de puţin. Ies în cele din urmă din fisură, dau de un piton slab tare legat cu o cordelină putredă, urc mai sus și, în primul loc accesibil, pun o nucă medie. E prima asigurare sănătoasă din aceasta porţiune. Aici am simţit eu pasul cel mai tare al traseului, pentru că pitoanele sînt foarte slabe, nu ar susţine o cădere iar pașii impuşi cred că sînt pe la gradul VII-, cel puţin în maniera în care am abordat eu pasajele. Această a patra lungime continuă pe creastă, traversează spre dreapta după o mică descăţărare, pînă la un piton bătut în partea stângă. De aici urc iarăşi pe un ţanc şi descaţăr 4-5 metri în cealaltă parte a crestei. Nu e greu, dar e foarte expus.

A cincea lungime porneşte pe o porţiune uşoară, orizontală, pînă la baza turnului din faţă, unde sunt cîteva pitoane pentru retragere, în caz de nevoie. Primul piton e slab, o lamă îndoită, dar pasul e sub gradul VI. Se urcă mai departe pe o faţă căzută până sub o mică surplombă (care se trece prin dreapta), după care se traversează în stânga, urmând linia pitoanelor (de data asta destul de bune). Se ajunge în partea de sus a jandarmului, de unde, în descaţărare uşoară, se coboară în Strunga Degetului, la baza ultimei lungimi. De aici s-a desprins o bucată imensă de perete. Lungimea noastra pleacă exact din acest loc. Regruparea e bună (3 pitoane sănătoase), dar se pare că primele asigurări ale ultimei lungimi au dispărut odată cu prăbuşirea

Pornesc spre dreapta regrupării, în cea de-a şasea lungime, cu mare atenţie (factor serios de cădere, direct în regrupare). După cîţiva metri ajung la o nucă mică, ruginită, înţepenită într-o fisură. Nu o folosesc, trec mai departe (mare atenţie, nuca asta nu are cum să reziste la o cădere). La 3 metri in dreapta se vede un cui cu o cordelină albastră. Asigur în el şi continui traversarea în dreapta, spre alt piton vizibil, dar cînd îl verific (după cîte pitoane slabe am văzut în traseul ăsta încerc să le verific măcar pe cele importante) rămîn cu el în mînă. Sunt nevoit să descaţăr din blocaj pînă ajung cu picioarele pe o placă subţire, sprijinită de perete, care pare destul de firavă, dar care ţine. Asigur următorul piton întinzîndu-mă spre dreapta. De aici, lucrurile sunt clare: 5 metri în sus, apoi un horn îngust în care ramonez şi ies spre stânga (alt piton gata scos). Ies în creastă printre bolovani mari şi regrupez la unul dintre ei. Nu este o lungime foarte grea, mai mult pare, datorită prăbuşirii de la plecare.

Retragere

Se urmează poteca turistică din apropiere.

Descriere preluata de pe www.retezatclimbing.ro