Cascade de gheata din zona Negoiu from  eCLIMB.ro

 
    

Accesul la cabana Negoiu se face din Halta C.F.R. Porumbacu. Urmeaza un drum asfaltat si apoi forestier pina la Cariera, pe o distanta de 25 km. Mijloc de transport: duba lui Nea Nicodim. Se continua drumul forestier, lasind in partea stinga niste case ale muncitorilor, traversam un curs de apa, dupa care drumul face o serpentina unde cistigam ceva altitudine.

Urmam acest drum pina la un piriias, dupa care drumul se ingusteaza, transformindu-se in poteca si urca pieptis prin padure. Timp de mers, de la Cariera pina la poteca: 20-30 de minute.

Poteca urca la inceput direct prin padure, dupa care se urmeaza nenumarate serpentine prin padure, timp de 40-50 de minute, pina la izvorul de sub cabana Negoiu. inainte de a ajunge la acest izvor mai trecem de o rascruce, unde din drumul nostru se desprinde in dreapta jos, poteca ce merge la cascada Şerbota in 10-15 minute.


De regula cel mai bun drum este pe stinga, pe la marginea padurii, dupa care ne lasam in firul vaii prin locul cel mai accesibil si mai apropiat de baza cascadei. Atunci cind sunt ninsori abundente, zapada atinge in unele locuri si 2 metri. in firul vaii trebuie sa fim atenti la podurile de gheata care se mai rup si putem face o baie rece... Cascada


are cam 70-80 de metri inaltime, 10 metri latime, gradul 2, nu depaseste 65 de grade inclinatie. Partea cea mai dificila (tehnica) este cea superioara sub forma unei perdele subtiri de gheata sub care se zareste apa curgind. Perdeaua are cam 5 m. inaltime pe 7-8 latime si inclinatie 70-80 de grade. Nu este recomandat sa fie abordata decit de alpinistii cu oarece pregatire. Au mai fost accidente grave in acest loc...

De la izvorul de sub cabana dupa citeva serpentine si 5-10 minute de mers ajungem in spatele cabanei. Pentru prima zi acest drum de apropiere de acasa pina la Cabana Negoiu este suficient, asa ca putem campa aici, unde exista camere de 2, 4 sau 6 paturi.

Din fata cabanei sau de pe terasa putem admira o splendida panorama care cuprinde muchia Şerbota, Virful Şerbota, Custura Saratii, Virful Negoiu. Sub Custura Saratii putem zari Caldarile Saratii cu cele 3 cascade: Cascada nr. 1 din Caldarea Inferioara, Cascada nr. 2 in extrema stinga a Caldarii Superioare si Cascada nr. 3 din extrema dreapta a aceleasi Caldari.

panorama.jpg
Panorama Negoiu, Virful Şerbota, Custura Saratii

Sursa foto: Mugur Nicolae

De la cabana pina in Caldari se pot urma 2 rute:

drumul de vara, peste poduri, care traverseaza o gramada de vai si vilcele expuse la avalanse;

drumul de iarna prin fundul vaii, mai sigur iarna.

Ambele drumuri se unesc cam dupa 50-60 minute in partea de jos a Caldarii Inferioare, intr-un mare amfiteatru, unde peisajul este mirific.

Cascada nr. 1, se afla in dreapta si se urca pieptis pina la baza ei.

cascada_Negoiu_1.jpg
Cascada nr. 1

Sursa foto: Mugur Nicolae

Cascada are 45-50 de metri diferenta de nivel si latime 10-15 metri. Varianta cea mai dificila este pe dreapta, unde incepe cu o inclinatie de 65-70 de grade, care ulterior dupa citiva metri devine verticala. Pe partea stinga se incepe la fel, cu aceeasi inclinatie ca in partea dreapta, dupa care se ocoleste spre dreapta si apoi stinga, un obstacol de stinca usor surplombat. Se traverseaza o panta de 50-60 de grade, pe o distanta de 10-15 metri pina se ajunge pe linia variantei din dreapta.

Atentie, aceasta traversare se face pe gheata moale, putreda, fara posibilitati de asigurare, aflata exact pe centrul cascadei si unde curge apa pe dedesubt. Din punctul unde se unesc variantele, panta se indulceste, ajungind la 45-50 de grade, in general pe zapada intarita, pe care se continua usor dreapta, pina la un bolovan sanatos, in jurul caruia se poate regrupa.

in aceasta iarna (2000-2001) cascada era descoperita in partea de jos, avind mai mult un aspect de mixt si o diferenta de nivel de 70-80 m.

Grad de dificultate 2-3. Retragerea se face urcind pina la baza Caldarii Superioare, usor stinga si apoi de aici se coboara pe dreapta (cum stam cu fata in jos) pina in Caldarea Inferioara de unde am plecat.

Accesul la Cascadele nr. 2

cascada_Negoiu_2.jpg
Cascada Nr. 2

Sursa foto: Alpin Extrem     

si 3 se face urcind din Caldarea Inferioara, pe retragerea aferenta Cascadei nr. 1, pina in Caldarea Superioara. De aici traversam usor ascendent dreapta pe linga niste bolovani imensi de 3-5 m. inaltime. Dupa 5-10 minute ajungem la baza Cascadei nr. 2, care se prezinta ca o limba consistenta de gheata de circa 40-50 de metri. La plecare este verticala dupa care panta se mai domoleste. Gheata este consistenta, compacta. Ea se opreste undeva intre niste stinci. Retragerea se face printr-un rapel din 2 pitoane de gheata, care se recupereaza ulterior de jos, printr-o metoda ceva mai complicata, care presupune ceva antrenament, motiv pentru care n-o descriu aici. Am inteles ca exista si o retragere prin dreapta, pe niste mixturi, pina la unul din culoarele ce uneste aceasta caldare cu Custura Saratii. Grad de dificultate 3. in perioada 4-7 ianuarie 2001 aceasta cascada nu era facuta, decit sub forma unei pojghite extrem de subtiri, probabil din cauza anului secetos.

Continuind drumul de la baza Cascadei nr. 2 se traverseaza niste culoare inclinate ce ies in Custura Saratii si dupa 5 minute se atinge baza Cascadei nr. 3, cea mai mare si mai spectaculoasa.

cascada_Negoiu_caldarea_superioara_dreapta_4.jpg
Cascada nr. 3

Sursa foto: Alex Doaga

Cascada are la baza in extrema stinga o grota unde ne putem adaposti sau lasa ceva.

cascada_Negoiu_3_vedere_ansamblu.jpg
Cascada nr. 3 - vedere de ansamblu

Sursa foto: George Stroe

Aceasta cascada are 125 de metri inaltime si 50-60 de metri latime. Se disting 3 variante de abordare:

varianta din extrema stinga; lateral stinga, dreapta, in sus (pasaj cheie dat pe spate), in sus 7 m., regrupare in gheata, in sus si usor stinga, regrupare in gheata sau cu un friend (cel mai mare), 30 metri usor stinga pe fete expuse de zapada intarita pina intr-un mare Circ.

Grad de dificultate: 4.

varianta centrala; se pleaca din dreapta variantei extrema stinga, se parcurg citiva metri si se ataca frontal citeva trepte verticale,

dupa care panta pierde din inclinatie si se poate regrupa, oarecum pe acelasi nivel cu varianta din extrema stinga. Se continua in sus inca o lungime si apoi inca o jumatate de lungime de coarda pina in acelasi Circ superior unde se termina si varianta din extrema stinga.

varianta din extrema dreapta este in mod cert cea mai tehnica, presupune experienta, o buna cunoastere a tehnicii de gheata si mixt, scule procopsite (coltari foarte tehnici, pioleti foarte tehnici, frienduri, nuci ) si mult noroc.

Ea se prezinta sub forma unor perdele de turturi, ce alterneaza cu pasaje de mixt. De multe ori acesti turturi sunt fragili, departati si la 1 metru de perete, pasajele de gheata depasesc verticala de multe ori. Consistenta si structura ghetii in aceasta zona a cascadei sunt foarte capricioase, fiind chiar deasupra fluxului principal de apa.

Şi aceasta varianta se termina tot in Marele Circ de sub Custura Saratii, ca si celelalte doua.

Din aceste motive, la care se adauga gradul de risc, aceasta varianta are gradul 5.

Retragerea din Cascada nr. 3, de pe oricare din variante, se face traversind in lateral stinga pina la culoarele ce unesc Caldarea Superioara de Custura Saratii. Se alege varianta pe care zapada inghetata este continua, neintrerupta de stinci; aceasta deoarece culoarele au inclinatie mare (in unele pasaje ne descataram cu fata la perete), iar in cazul unei caderi riscam sa zburam din decor. Sa nu mai vorbim de faptul ca aproape tot timpul, curg mici avalanse si oricind se poate declansa una adevarata...

Aceasta retragere dificila si expusa face parte integranta din gradul de dificultate al Cascadei.

La baza acestor culoare se afla Caldarea Superioara a Saratii, pozitionarea lor este situata intre Cascadele nr. 2 si 3. in anii secetosi ca 2001, retragerea din Cascada nr.3 se poate face din Marele Circ coborind prin laterala din dreapta cum urci. Aceasta varianta in partea de jos, iese tot in Caldarea Superioara a Saratii, de unde se urmeaza drumul de intoarcere spre cabana exact pe unde am urcat.

Bafta maxima!