eCLIMB.ro

De vorba cu Mihai Pupeza
postat de geo_bivuac
 
În anii 70 - 80 Mihai Pupeza a scris istorie în alpinismul românesc. Acum el ne impărtășește gânduri din experiența acumulată de-a lungul anilor.

Mihai Pupeza este unul din cățărătorii care a ridicat ștacheta alpinismului românesc și care dupa revoluție a adus de afară prin experiența acumulată de-a lungul anilor noi standarde de management si promovare a mișcării alpine autohtone.

De cât timp va cățărați și cum ați inceput? 
Am crescut in  nordul Transilvaniei petrecand mult timp in natura - cunosteam muntii Rodnei ca pe propria gradina. Muntele m-a atras, mi-a dat libertate și posibilitate de autocontrol.
Iesind in 1969 de la un examen restant la Politehnica mi-a atras atenția un afis care anunta (campania se repeta anual) primirea de noi membri la sectia universitara de alpinism a Institutului de Petrol, Gaze și Geologie. In aula unde se țineau sedințele se prezentasera cel putin alti 200 de aspiranți din care-n urmatorii 3 ani au ramas 3-5 varfuri și poate 10 de nivel mediu.

Ailefroide_7.jpg

Trierea se facea natural, funcție de pasiune, talent, dedicatie. Cei "vechi" ne-au servit de modele, ne-au fost mentori ocupandu-se de incepatori, dandu-le cunostințele de baza in ieșiri colective pe vaile din Abruptul Bucegilor, in sala de sport și-n primele trasee de escalada. Pastrez o calda amintire atmosferei de grup a carei exemplu l-am urmat la randul meu ajutand la initierea și cresterea altora.  


Cum era echipamentul in perioada de dinainte să plecati din țară? Dar stilul de cățărare?
Am parasit Romania in 1986. In perioada 1970 - 1986 echipamentul a evoluat. Am inceput cu corzi Dederon fabricate in Germania de Est și destinate in principal manevrei panzelor la veliere. Aveau 12 mm diametru, erau impletite fara camase de protectie, noi erau foarte elastice și cu timpul deveneau rigide și casante. Chiar folosite in regim de coarda dubla, au fost cateva accidente cu ruperi de coarda.

Primele carabiniere erau din oțel, tip oval; se deschideau la 350 - 400 kg. Colțarii erau din fier forjat - ai mei facuti de Nea Ilie, sudorul institutului. Reușisem sa-mi cumpar un piolet Santis din anii ’30 caruia tamplarii institutului i-au montat o solida coada de frasin (am facut cu el in 1974 premiera de iarna a Furcilor). Espadrilele ni le faceam noi, in general din ghete de box/lupta carora le aplicam o talpa de microporos - un cauciuc aderent, insa care se uza rapid. Hanoracele erau din panza de cort; ude sau inghetate se transformau in cuirase rigide. In rest, manuși și caciulite tricotate de bunica sau prietena... Evident ca echipamentul a evoluat. Deja in 1973 aveam 20 de carabiniere Bonaiti din aluminiu și o coarda Edelrid aduse din Germania de un fost coleg neamț emigrat. Erau averea mea; ma costasera echivalentul a 3 salarii medii lunare.

Chearoco___Campo_Base_2.jpg

Stilul de cațarare?
Nu cred ca exista un singur stil. Depindea de talentul fiecaruia. Unii preferau artificialul, altii cațararea libera. O puternica amprenta și-au pus concursurile care impuneau viteza, cu parti bune și proaste. Nu am fost un adept al campionatelor, am fost insa un adept al cațararii in viteza și la liber și, probabil, bagajul genetic m-a favorizat. Viteza, consider in continuare ca este un factor primar de siguranta. Deabia in anii ’80 a-nceput lumea sa se antreneze specific, insa in general dupa ureche. Material didactic din Vest penetra rar. Am invatat mult de la alpinisti cehi cu care m-am imprietenit la Refugiu și cu care m-am cațarat cateva sezoane in Tatra și/sau la noi.

Cum era comunitatea de cățărători?
Aceasta intrebare cuprinde mai multe aspecte: In perioada anilor ’70 - ’80 existau in Romania cca. 300 - 350 de cațararatori apartinand cluburilor din Bucuresti, Iași, Cluj, Brasov, Zarnesti/Tohan, Sibiu, Timisoara, Hunedoara, Oradea; plus cateva zeci fara apartenenta și... multi umblatori pe vai. Lumea se cunostea datorita intalnirilor la sfarșit de saptamana la Refugiu, la alpiniade și campionate, existau prietenii și rivalitati. Insa rivalitatile erau sportive și erau sub umbrela sentimentelor de respect și de apartenenta la grup, de intr-ajutorare și amicitie. Am ramas de-a lungul vieții in relații de prietenie cu mulți.



Ați fost primul care a parcurs trei trasee de gradul 6 intr-o zi in Costila. Ne puteți spune câteva cuvinte despre acea performanță?
Parcurgerea intr-o fereastra de timp de 12 ore a Sperantei, Fisurii Albastre și Fisurii Mult Dorite n-am gandit-o ca performanța. Totul a inceput de la faptul ca doi din prietenii mei cehi parcursesera Pilier Bonatti din Petit Dru (n-am mai apucat sa-l fac, traseul nu mai exista - a cazut majoritatea pilastrului) in 2 zile. Cum aveam senzația ca ma cațar mai repede ca ei și cum n-am fost niciodata prietenul bivuacurilor mi-am cautat un teren in care sa verific dac-aș putea, cu un coechipier pe masura, parcurge 35 de lungimi de gr. 5 - 6 intr-o zi.

Soluția mi-a stralucit cand, cu Viorel Nicolaescu, am ieșit din Traseul Speranței (cred c-a fost a 4-a parcurgere și prima intr-o singura zi) in 7:40 ore. Strangand corzile m-am gandit c-ar mai intra intr-o zi un al 2-lea traseu și i-am propus lui Viorel un "contract" pentru inlanțuirea Speranței și Albastri directe. Era septembrie 1973. In 1974 n-am ajuns sa-ncercam, insa am facut cu George Iusco Speranței in 4:45 ore și Albastra in jur de 3 ore jumate. Se facuse deci loc pentru un al 3-lea traseu care mi-ar fi completat și numarul de lungimi la peste 30 - deci .... ma și vedeam cu Pilier Bonatti facut. In 1975 m-am cațarat putin cu Viorel - el batea premiere in Cheile Rasnoavei, eu faceam trasee, putine dar țari (n-am depașit in nici un an in Romania 30 de trasee pe sezon).

Huayna_Potosi_6088_m.jpg

Imi intram repede in forma și ma plictiseam la fel de repede. M-am antrenat in august specific pentru rezistenta, cu alergari din Busteni pe cate una din vai pana in Platou sau de la Padina la Omu. Pe 23 august am intrat in Speranței pe la 5 dimineata, la 10 ne-am intalnit cu Nea’ Nae Baticu pe Brana Aeriana. Din cele 5 vorbe aruncate de noi in fuga, n-a  priceput nici de unde venim, nici unde mergem. Dup-o jumate de ora intram in Albastra Directa din care-am ieșit pe la 3:30. A urmat din nou Aeriana, Mult Dorita și apoi coborarea la Refugiu unde am fost luati pe sus și aruncati in aer de cei prezenti, indopati de-a valma cu pate de ficat, gem, castraveti, prajituri și slanina, dupa care-am luat-o la vale pe cat ne mai tineau picioarele ca sa prindem trenul de 9 seara; Viorel intra dimineata  la 7 de garda la spital, eu aveam de-nvatat pentru restanta de peste 2 zile la Economie Politica Socialista. Dimineata, acasa aveam cu 5 kile mai putin. Nu-mi mai aduc aminte daca-n timpul cațararii am mancat ceva, probabil ca da.  Stiu c-am imparțit un bidon de 5 litri de apa lasat la "Panda" și din care beam la fiecare trecere. 

N-a fost o perfromanța decat, cel mult, personala și/sau pentru mica lume a alpinistilor romani din acel timp (probabil ca alti 3 -5 romani din acel timp ar fi putut face ce-am facut noi). Pentru noi a fost o verificare (ulterior demonstrata) ca dac-ar fi sa ieșim in Alpi am fi in stare sa facem trasee dificile in timpi comparabili cu amatorii de nivel bun de acolo. Nu trebuie uitat ca deja-n anii ’70 se parcurgeau intr-o zi trasee de genul Cassin in Walker, Aiguille Noire, traseele din Dru, etc. A mai fost și un examen personal care mi-a deschis mintea ca pot face mult mai mult decat impun standardele vremii. In anii care-au trecut de-atunci, am invatat sa ma cațar mai bine, am invațat sa-mi domin mai strict corpul cu mintea, am invațat sa nu astept rezultate fara o preparare asidua; si nu doar in alpinism.    


Cum erau asigurate traseele in acea perioadă (numarul asigurarilor și siguranța lor) ?
Nu cred ca se poate vorbi de o diferența fața de alte perioade. Majoritatea absoluta a asigurarilor erau pitoane din fier ductil batute in fisuri. In Cehia am invatat sa folosesc asigurari mobile (nuci si hexagoane facute artizanal). In general in traseele de dificultate existau 10 - 12 asigurari pe lungime. Depindea mult si de talentul autorului; unele erau mai dese ca sa favorizeze escalada artificiala, altele pitonate pentru escalada libera. Au existat si trasee pitonate prost si, implicit, periculoase - erau facute in graba pentru ca autorii sa-și poata lua calificari gen Maestru a Sportului.

Arrete_du_Hirondelles.jpg

Cateva cuvinte despre premiera Diedrului din Peretele Văii Albe.
Diedrul Pupezei? Numele i-a fost dat de cel care l-a terminat: Vlad Petcu. Dac-a facut-o din respect sau sarcasm, n-o stiu pana-n ziua de azi. Eu am dus traseul (și, eroare fatala, nu mi-am ținut gura) in iunie 1977 pana deasupra Diedrului (pe care-l asigurasem cu un piton in locul unde pe stanga diedrului este o priza-bolovan mare). A trebuit sa-mi intrerup lucrul pentru a-mi pregati examenul de diploma - terminam facultatea. Exista o regula promulgata de Federatie (și pe care, din fair play, n-o considera nimeni) care zicea ca daca s-a-ntrerupt munca la un traseu pentru 2 saptamani, poate oricine sa-l continue.

Vlad a facut uz de acea regula și cu 2 zile inainte de examene mi-a adus la cunostinta c-a terminat traseul. Cateva precizari: traseul gandit de mine pleaca intre Speranței și Albastra (nu cred ca-l mai face cineva) și urca pana-n Marele Traverseu de unde prinde diedrul. Din varful primului diedru vroiam sa fac o traversare descendenta spre stanga cu care sa prind baza celui de-al 2-lea diedru și apoi sa ies pe fețele din partea superioara a peretelui. Oricum, traseul cum l-a terminat Vlad este frumos.


Dupa revoluție ați fost presedintele Clubului Alpin Român. Care au fost problemele intampinate si de ce nu au putut fi rezolvate?
Raspunsurile la aceasta intrebare si la cele urmatoare vor stimula probabil polemici si unele nemulțumiri. Sunt opinii personale in baza experientei mele de-o viața, nu doar alpine ci-n primul rand, sociale. Sper ca-s aliniat cu ce-mi ceri.

Ailefroide_5.jpg

Simt nevoia sa incep cu un pic de istorie - nu toata lumea stie cate ceva despre mine. Am aderat la CAR (prin corespondenta, eram in SUA) imediat dupa reinființarea sa in 1990. M-am angrenat direct in activitatea clubului in 2000 cand, mutat in Italia incepusem sa desfasor proiecte in Romania pentru EU. Veneam des in țara si intr-una din acesta vizite l-am cunoscut pe Eugen Popescu caruia i-am apreciat onestitatea, determinarea si cuvantul dat. Eugen l-a ajutat si consiliat dpdv financiar pe Nea’ Nae Baticu atata timp cat a trait si i-a promis ca va recupera pentru CAR, Caminul Alpin.

A facut-o zbatandu-se singur prin tribunale si suportand cheltuielile din buzunarul propriu de-a lungul a 10 ani. Eugen mi-a fost garantia morala c-ar merita sa ma implic. In 2001 am fost ales presedinte, in 2002 am participat la Adunarea Generala a UIAA - prima reprezentare a CAR la acest eveniment. M-am implicat imediat in Comisia de Protectie Montana a carei vicepresedinte am fost intre 2004 - 2006 cand am demisionat ca sa ma ocup de organizarea Cupei Mondiale de Escalada pe Gheața. Intre 2007 - 2010 am fost membru al Comitetului de Management a UIAA reprezentand interesele cluburilor alpine europene și contribuind in mod direct la definirea strategiei organizatiei.

Ca reprezentant al UIAA am facut in 2006 la Banff in Canada o prezentare asupra schimbarilor climatice globale. Sunt coautorul regulilor și normelor de protectia mediului in timpul concursurilor de schi alpinism la scara mondiala; cat și a normelor UIAA de instruirea a instructorilor de alpinism. Toate activitatile mele in CAR și UIAA le-am desfasurat in timpul meu liber și suportat financiar din buzunarul propriu. Impreuna cu Eugen am suportat ani la rand cheluielile administrative ale CAR, inclusiv cotizatia la UIAA. Am scapat de aceasta doar dupa ce din 2006 am facut bani cu Cupa Mondiala.

Pupeza_Argentiere_2.jpg

Probleme intampinate la CAR și de ce nu au putut fi rezolvate? Romania a alunecat dupa 1990 pe o panta in care sistemul de valori a avut de suferit. Coruptia, caderea unei largi paturi a populatiei intr-o stare de saracie, dorinta de-a castiga mult și repede indiferent de mijloace, au avut un efect oribil asupra intregii societati iar alpinistii n-au ramas neatinși. Au disparut subventiile și cu ele cluburile și s-a prabusit infrastructura, s-a creat o bresha intre generatii astfel incat cei tineri au ramas fara mentori și modele, aceasta dublata de o situatie materiala in general precara. Activitatea in alpinism a fost perceputa de unii ca o potentiala sursa de castig. Nu ma refer aici la alpinismul utilitar ci la cel "de placere" care prin natura faptului ar trebui sa fie o activitate de relaxare fara implicari de profit financiar. 

Cele mai mari neajunsuri cu care m-am confruntat in CAR au fost: lipsa de ETICA, individualismul - lipsa aproape totala a dorintei de apartenenta dezinteresata la club, neintelegerea notiunii de VOLUNTARIAT, dorinta de-a primi inaintea de-a da, ciupeala sau de-a dreptul necinstea pe motivul ca "toata lumea face la fel" (mi s-a spus in fața).  Recunosc ca dimensiunea problemelor am ajuns s-o cunosc doar treptat. Dac-aș fi cunoscut-o de la-nceput, nu m-aș fi implicat. Practic, atat Eugen Popescu cat si eu am fost pentru multi spini in talpa (pionezele pe scaun?).

Vroiam ca lucrurile sa fie altfel decat se obisnuise lumea. Am fost incomozi pentru multi. N-a contat c-am organizat in patru ani succesivi tabere de vara in Italia si Franta, n-a contat c-am organizat in Italia iarna tabere si-am adus in Romania seturi intregi de echipamente de schi aplinism, c-am dus pe banii mei lume la cursuri UIAA de instruire a instructorilor cu obligatia ulterioara de a prepara materialul didactic intern CAR. Inertia-n Romania a fost prea mare si negativa. In 2002 cand eram plin de avant si optimism, Mircea Sandulescu a-ncercat sa ma domoleasca scriindu-mi: "CAR se va dezvolta doar atat si doar in directia pe care o vor dori membri sai". Mi-au trebuit 10 ani ca sa-i dau, cu mare parare de rau, dreptate.   

Under_Mt_Blanc_de_Tacul.jpg

Sunteți cel care a adus Campionatul Mondial de Cățărare pe Gheață in România. Cât de greu a fost acest lucru si daca ați vazut ceva schimbări in mișcarea din România? Care au fost acestea?
Sa aduc Cupa Mondiala si Campionatul in Romania n-a fost greu. Aveam un bun renume in UIAA. A fost greu sa le "vand" lumii alpine romanesti ca pe evenimente de mare prestigiu si ca pe o platforma exceptionala de dezvoltare pentru alpinismul romanesc. Pe fondul Cupei Mondiale vroiam sa facilitez schimburi, sa organizez in Romania festivaluri alpine internationale la care sa participe atleti care cunosteau deja Romania de la Cupa. 

In 2005 existau in lume doua concursuri independente: Valle di Daone in Italia si Saas Fee in Elvetia. Pentru a organiza o cupa mondiala UIAA avea nevoie de cel putin 3 evenimente. Dupa o educatie de aproape un an si bazandu-ma orbeste pe Eugen Popescu (si el pe mine), precum si pe ajutorul dat de organizatorii italieni am depus la UIAA oferta. Facusera oferte similare si federatiile ceha si norvegiana. Busteni a fost votata de catre atleti de la primul eveniment ca cea mai buna etapa din circuit. Cupa ceheasca si cea norvegiana au fost dezastre si au disparut. 2006 a fost un eveniment exceptional in care multi alpinisti romani si-au oferit ajutorul, curozitatea a atras o multime de spectatori, primaria Busteni a oferit un sprijin total. Din 2007 pana-n 2010 am adus imbunatatiri continue structuriilor de escalada, ajungand in 2009 sa avem singura structura din lume cu instalatie de refrigerare artificiala iar in 2010 cea mai versatila structura din circuitul mondial, copiata apoi (in mod primitiv) de coreeni si italieni.

Schimbari influențate de aceste evenimente? In 2006 au participat 4 - 6 romani cu rezultatele asteptate. In loc sa fie indarjiti de marele decalaj intre ei si ceilalti concurenti, s-au dat la fund. In 2007 au participat doar doi, in 2008 tot doi, apoi doar o singura fata pana-n 2010. Nu stiu ce-a fost dupa 2010 pentru ca n-am mai organizat eu evenimentele. Deci, schimbari n-au fost, sau n-au fost schimbari pozitive. Am fost hulit ca-n loc sa dau banii pe organizarea acestor evenimente  sa dau banii unuia si altuia sa se cațere (CAR nu dadea bani, CAR din 2006 pana-n 2010 a castigat bani din ele). Federatia rusa s-a oferit sa antreneze, suportand cheltuielile, 3 - 4 romani la Kirov impreuna cu atletii lor. N-a fost nici macar o cerere! Un personaj cu cuvant greu in lumea alpina romaneasca a calificat Cupa Mondiala drept "cancerul alpinismului romanesc". Deh, cerea munca si nu aducea castig material personal!

 Entuziasmul de-a ajuta s-a diluat incet, iar dupa 2010, dublat fiind de lipsa de interes din partea conducerii CAR, a dus la degradarea organizarii pana-ntr-atata incat din 2014 Busteni nu mai figureaza in circuit. Aceasta, in timp ce noi etape se tin in Corea, Statele Unite, Franta si Rusia, iar CIO a pus pe lista scurta escalada pe gheața ca eveniment posibil la Olimpiada din 2022. Fiecare sa judece singur ce ar fi-nsemnat pentru lumea alpina romaneasca continuarea Cupei Mondiale si implicarea cu suflet si perspectiva lunga a celor care se cred membri ai miscarii alpine romanesti. Cei care zic si ziceau ca o cupa mondiala nu ajuta in pregatirea alpinistului sa nu uite ca Ueli Steck a concurat in 2002, Ines Papert, Anna Torretta, Stéphanie Maureau la fel ca fratii Anthamatten si Markus Bendler cativa ani la rand - toti in prezent nume sonore la nivel mondial; iar acestia sunt doar cateva exemple. Cine vrea sa se convinga ce inseamna antrenament pentru o cupa mondiala gaseste pe youtube filme cu Markus Bendler.

Col_du_Chardonet___March_2012.jpg

Ce am putea face? Sau cine ar trebui să facă ceva?
Imi este greu sa analizez situatia generala a miscarii alpine in Romania. Ce stiu stiu este doar informatie sporadica de pe internet. In prezent CAR isi limiteaza activitatea la folosirea Caminului Aplin ca loc de recreere a catorva si la doua intalniri anuale, fara orientare practica. Din acest an CAR va fi probabil exclus din UIAA pentru neplata pe ultimii doi ani a cotizatiei. Aceasta dupa ce pentru un deceniu a fost copilul teribil si admirat al UIAA.
Sunt pe rol cateva procese, majoritatea penale in care sunt implicati mare parte din membri conducerii. Dupa solutionarea acestora, sper pozitiva, voi face cu Eugen Popescu o ultima tentativa de reinviere.

Ce ati putea face? Ati putea invața din erori si din succese; ale voastre si ale altora mult mai buni. Ați putea sa faceti o autoanaliza in care modestia sa joace un rol principal si odata ce acceptati ca exista mari diferente de atitudine si de abordare sociala, tehnica si etica sa lucrati impreuna inspre reducerea handicapurilor. Individualismul si vedetismul trebuie sa dispara. Trebuie sa existe mai multa toleranta si respect pentru ideile, atitudinile si opiniile altora.  Trebuie sa existe dorinta generala de schimbare. Trebuie sa va uniti, sa lucrati impreuna, sa va spuneti public parerea si sa nu lasati miscarea alpina de izbeliste sau pe mana unora cu interese personale meschine.
Pe de alta parte, sunt uimit cat de usor se obtin in Romania sponsorizari pentru (pseudo-)performanțe. Spun pseudo-performante pentru ca un opt miar pe o ruta clasica nu mai este de mult o performanta si-n general cei care fac astfel de expeditii, merg pe economii proprii. A face traseul Cassin din Walker ori Integrala Peuterey in 3 sau 4 zile nu mai sunt performante de peste 40 de ani, decat cel mult la scara personala.  Acestea nu sunt exemple de urmat. Ele plafoneaza si produc o falsa automultumire. Exemple de urmat trebuie sa fie cei din restul lumii. Nu sunt nici mai bogati, nici mai dotati. Sunt doar mai perseverenti, mai dornici sa creasca si mai dispusi sa-nvete de la altii mai buni ca ei; mai dispusi sa traiasca-n prezent.  La 57 de ani am facut traseul Cassin din Piz Babile in 7:20 ore. A fost o performanta? NU! Doar la Torino exista cateva zeci de varsta mea, de nivelul meu sau mai buni si-n tot Piemontul, cateva sute, probabil. 

Dupa mine, in Cassin venea o echipa de 3 din Lecco. Veteranul avea varsta mea, facea traseul a 7-a oara si ducea, ca sa-i initieze, doi tineri pe care-i facea sa mearga alternativ in cap de coarda. Indraznesc sa-ntreb: cati din varfurile escaladei romanesti isi pierd cateva zile pe an sa initieze tineri? Gratis! La 23 de ani (sic!), Markus Bendler era preocupat de lipsa de interes (alt sic!) a OEAV pentru cresterea viitoarei generatii de cațaratori austrieci. Exista o atitudine similara in Romania? Nu cred, insa sper din toata inima sa gresesc.

Sunt la fel de uimit de cat de usor se obtin si cat de putin se respecta sponsorizarile, cat de putin se da in schimbul lor. Am mediat personal una. Pentru intreg  echipamentul tehnic firma Grivel a cerut "10 - 15 fotografii frumoase care sa poate fi folosite in material de reclama". In loc de cele 15 fotografii mi s-au pus pe masa cateva sute de poze din care am reusit sa aleg, cu indulgenta, 5 din Alpi si ZERO din Himalaya! Urmare: mi s-a prajit relatia cu Grivel. Este doar un exemplu. L-am dat insa pentru ca ma-ntrebi ce-ar trebui sa se faca?! Cu riscul de-a ma repeta: ar trebui sa existe mult mai mult respect pentru sine si pentru altii, umilinta/modestie, dorinta de-a creste si dispozitia de-a face eforturi si sacrificii pentru aceasta. 

P1090057.jpg

V-ați cățărat mult in Alpi. Ce recomandari ați face celor ce amenajează, reamenajează, și deschid trasee in România?
Le rocomand sa acumuleze experienta. Sa invete de la cei care-s mai buni si mai inaintati, sa se cațare in Alpi cu ochii deschisi, sa-nvete si sa aplice. Spre exemplu, pentru conglomerat – roca de importanta majora in Romania:  Meteora sau Monserat pot fi folosite in acest caz ca exemple, nu traseele din Alpi. Sa-si foloseasca creativitatea, insa sa nu reinventeze roata. Sa favorizeze schimburi cu alpinisti din alte tari. Din nou, ca este CAR, ca-i Federatia, ca sunteti grupuri independente, creati-va contacte cu lumea din afara, schimbati si impartasiti cu altii experientele acumulate individual. In 5 ani de Cupa Mondiala am vazut o singura persoana care si-a facut relatii cu alti atleti. De ce? Din timiditate, din complexe de superioritate sau de inferioritate?
Exista multe talente care se pierd si este pacat. Treceti peste micile disensiuni si lucrati uniti pentru beneficiul comun. Nu uitati Hora Unirii!

Multumesc pentru ocazia data si sper ca cititorii sa gaseasca utile cele scrise; si sa se bucure de ele macar pe jumatate din cat m-am bucurat eu scriindu-le. Iar daca cineva doreste lamuriri, sfaturi, informatii ma gaseste la   mpupeza@golder.com

Michael Pupeza




Mihai Pupeza interviu istorie alpina


postat de geo_bivuac
la data de 27 October 2015
viziualizat de 2923 ori


Boulder

Escalada

Alpinism tehnic

Catarare pe gheata

Dry tooling

Alpinism de altitudine

Deep water solo

Filtrati dupa genul de catarare
 

postat de laura_b
31
August
2015
O selectie de imagini de ansamblu a unor creste, vai si versanti detaliate
4548

postat de geo_bivuac
27
June
2013
Singuraticul Walter Kargel, a fost, fara sa constientizeze, prietenul nostru al tuturor celor care, purtandu-i cartile in rucsac, am descoperit muntii datorita descrierilor lui exacte sau amintirilor lui duioase.
6307

postat de geo_bivuac
15
February
2016
Mihnea Radulescu impreuna cu Ioana Georgescu au parcurs renumitul traseu Californiana din Fitz Roy - Patagonia
2596


Muntii BUCEGI - 52 trasee
Muntii HASMAS - 19 trasee
Muntii POSTAVARU - 15 trasee
Muntii RETEZAT - 8 trasee
Muntii MEHEDINTI - 4 trasee
Muntii CAPATINII - 4 trasee
Muntii METALIFERI - 3 trasee
Muntii TRASCAU - 2 trasee
Muntii LEAOTA - 2 trasee
Muntii GIURGEU - 1 traseu
Muntii VALCAN - 1 traseu

Toate traseele <site map>
Tastati numele traseului (autocomplete) 
Into the light

Adam Ondra - doua 8C+ on sight

Tierra Boulder Battle 2013 - BACKSTAGE PASS

TOATE FILMELE
 
   
16
September
2015

Prima noastră grupă de copii cu deficiențe de vedere, cu care lucrăm deja de doi ani, a mai trecut un prag de maturizare sportivă. După un sezon 2014-2015 plin de demonstrații și participări oficiale la competițiile locale de cățărat, din echipa Climb Again au început să se desprindă, dincolo de rezultatele terapeutice, și câteva vârfuri cu motivație pentru performanță.
2209 postat de geo_bivuac

21
July
2015

Pentru repararea lui va cerem ajutorul, tuturor celor care de-a lungul timpului l-ati utilizat pentru ascensiunile voastre din zona Costila si muntii Bucegi. Doar impreuna vom putea sa ii redam stralucirea, sa il putem utiliza in continuare si sa il lasam generatiilor viitoare.
3361 postat de alien

19
May
2014

Toata lumea viseaza sa mearga in Fisura Albastra sau alte trasee de renume din Romania dar nu face nimic in privinta acestui lucru. eCLIMB.ro te invita la catarat in marii pereti.
9744 postat de geo_bivuac

11
May
2015

Din luna mai 2015 va exista un nou panou de escalada indoor in Romania. Acesta va functiona in Falticeni, judetul Suceava.
3027 postat de alexmanoliu

TOATE STIRILE
   
postat de geo_bivuac
25
July
2016
Zonele de catarare sunt prezentate detaliat cu schite si tabele, denumirile zonelor fiind date in functie de caracteristicile locului
5381

postat de alexmanoliu
24
March
2016
O parcurgere de angajament a peretului Lespezi-Caltun
2570

postat de CristianPopescu
20
February
2016
Aflat in Peretele Urias, traseul Memorial Jenci Bacsi este unul dintre cele mai frumoase trasee din Cheile Turzii.
1876

postat de mati
16
November
2015
Traseul Ilegal
2652

TOATE TOPOURILE
 
CONTACT

UTILIZATOR NOU

RECUPERARE PAROLA
Varful Omu
30-04-2017 ora 13:00Fenomen : ceata
Temperatură: 1.3 ºC
Vânt: 7.8 m/s, directia : SSV
Nebulozitate: cer invizibil
Presiune: 750.3 mb, in crestere
Umezeală relativă: 99%
Strat zăpadă : 80 cm la ora 09
   
Clasament Escalada
10 972 - G Stancescu
9 507 - D Lazarescu
9 399 - P Laurentiu
Clasament Bouldering
8 308 - S Károly-Csaba
7 150 - P Harbuz
6 943 - s dumitrescu
   
Ultimele trasee parcurse
 7c - A Tudor
 7a+ - D Baias
 8a - V Amzaroiu
 7c - D Lazarescu
 8b - D Rosca