- Forma de depasire a limitelor! In zona de confort e plictisitor! Atunci cand ma catar reusesc sa imi depasesc limitele atat fizice cat, mai ales, psihologice, sa ma obisnuiesc cu noua stare si sa imi creez noi limite de depasit. 

- Prietenie/echipa! Catarea a fost cea care m-a invatat cele mai frumoase forme de prietenie si m-a invatat ce inseamna cu adevarat o echipa. Si aici ma refer la acele trasee alpine pe care eu singura nu as fi reusit sa le catar niciodata, coechiperul meu singur nu ar fi reusit sa le catere niciodata, insa noi doi impreuna am reusit sa ne depasim cu mult limita individuala. Doua astfel de trasee ar fi Creasta Peuterey Integrala (TD+, 3, 5c, VI)  din masivul Mont Blanc (http://www.silvique.ro/2010/07/20100704-creasta-peuterey-integrala-am.html) sau de Cecchinel-Nominè/Boivin-Vallençant ( TD+/ED1, 900m ) din Grand Pilier D’Angle (http://www.silvique.ro/2011/07/2011-07-03-cecchinel-nomineboivin-vallencant-grand-pilier-dangle.html) parcurse impreuna cu Catalin Pobega (http://www.pobega.ro/).

De ce te cateri?
Ma catar pentru ca nu pot SA NU ma catar. Ma catar pentru tot ce reprezinta pentru mine cataratul. Ma catar pentru ca daca nu m-as catara ar trebui sa imi fac abonament la un psihoterapeut, apoi la un doctor de oase, apoi la un doctor de muschi atrofiati si intepeniti ... 

Are psihicul vreo importanta in catarare? 
Psihicul are cea mai mare importanta in catarare! De fapt psihicul are cea mai mare importanta PENTRU catarare si catararea are o mare importanta PENTRU psihic.

Importanta psihicului pentru catarare vine din faptul ca cei care practica aceasta activitate au nevoie de putere de concetrare punctuala, memorie, capacitatea de rezolvare cat mai rapida a problemelor, curaj, determinare, perseverenta, optimism/pozitivism, creativitate, deschidere catre probleme noi, etc. 

Dar asta nu inseamna ca cei care nu sunt inzestrati cu aceste calitati nu pot practica aceasta activitate. Pentru ca acum intervine importanta catararii pentru psihic si anume ca tocmai aceasta este cea care poate intretine si dezvolta toate calitatile mentionate de mine mai sus si nu numai.

Imi place iarna! Imi place albul! Imi place frigul! Imi place vantul ! Imi place senzatia de obraji biciuiti de zapada spulberata! 

Imi place scartaitul zapezii sub greutatea mea sau sunetul ghetii la contactul pioletului cu ea !

Sunt o optimista incurabila si subconstientul meu are tendinta de a-mi crea o realitate a mea ... Nu pot vedea decat partea plina a paharului in orice mi se intampla. Eu nu am niciodata ghinion dar am in fiecare zi noroc! Pe mine accidentul m-a redefinit !

- O data pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt singura pe lume. 

Daca inainte de accident mai aveam momente in care ma gandeam ca in afara de familie sunt singura pe lume, in cadrul acestui context m-am trezit inconjurata de foarte multi oameni gata sa se implice si sa ma ajute si sa ma sustina. Pentru mine acest lucru a fost o revelatie extraordinara care m-a ajutat sa ma deschid mult mai mult dpdv social.

- Pe de alta parte pentru ca am avut parte de foarte multe provocari zi de zi. Si, asa cum spuneam si intr-un alt context, imi place provocarea.  Asadar, eu am gasit in contextul recuperarii de dupa accident o adevarat sursa de provocare. 

De exemplu...

*- prima data cand am condus masina a fost un moment extraordinar de recapatare a independentei;

*- parcam masina intodeauna la cel putin 200m distanta de destinatie, eventual in fiecare zi tot mai departe si mi se umplea sufletul de bucurie ori de cate ori reuseam sa parcurg acea distanta pe jos pana la birou sau acasa;

*- primele antrenamente la sala de fitness au fost amuzante rau caci imi placea sa fac haz de propria mea neputinta in raport cu cei din jur;

*- dupa primele abdomene in cadrul unei sedinte de aerobic m-am dus cu lacrimi in ochi de fericire la instructor sa ii multumesc; 

*- au urmat parcurgerea primului bazin de innot, primul traseu gradul 5 la sala de escalada, primul traseu de drumetie la munte, primele trasee de escalada la Velico, prima alergare in parc, primul bivuac la munte, etc, etc, etc. 

- Si spuneam ca dpdv montan accidentul m-a redefinit. Timp de 6 luni, in modul cel mai disciplinat si perseverent posibil, m-am antrenat si am exersat zi de zi senzatia de progres. Ei, acea senzatie de progres mi-a creeat dependenta. De atunci continui sa ma antrenez si sa caut sa progresez. Si odata cu progresul caut provocari tot mai mari si mai mari! 

Nu doresc nimanui sa se accidenteze insa doresc oricui sa treaca printr-o perioada de redefinire, redescoperire, autocunoastere si fericire asa cum am avut eu.

Pentru cei care nu stiu despre ce accident este vorba, pot gasi suficiente informatii la mine pe blog : http://www.silvique.ro/2011/09/2011-08-13-accident-in-petit-dru.html

Consider ca nu putem vorbi despre un traseu dificil sau un traseu usor la modul generic pentru ca un traseu este dificil sau usor in raport cu experienta, pregatirea fizica, echipamentul si pregatirea psihica pe care o au cataratorii din discutie. 

Cel mai greu traseu pe care l-am parcurs pana acum in raport cu experienta si pregatirea mea si a coechipierului meu de atunci este Creasta Peuterey Integrala (TD+, 3, 5c, VI)  (http://www.silvique.ro/2010/07/20100704-creasta-peuterey-integrala-am.html). Este o experienta din care am invatat atat de multe despre mine, despre noi si despre indrazneala de a visa.

Metoda mea de antrenament este foarte dinamica pentru ca o adaptez tot timpul functie de sezon, proiecte si, cel mai important, semnalele pe care mi le transmite propriul meu corp. In principiu incerc sa introduc cate putin din toate (tehnica, forta, psihic, flexibilitate, cardio) insa accentul cel mai mare il pun pe antrenamentele de catarare. 

Si aici sunt multe de spus fie dpdv al antrenamentului fizic, fie dpdv al antrenamentului psihic, fie dpdv al motivatiei. Insa o las pentru alta ocazie ! ;)

Si, si! Parerea mea este ca tehnica si detaliile de tehnica sunt cele mai importante insa nu se poate antrena tehnica daca nu este forta pentru a tine prizele sau pentru a face anumite miscari. Asadar cele doua ar trebui sa fie antrenate impreuna. 

Cand am inceput sa ma catar aveam deja o baza suficienta de forta generala astfel incat sa ma pot concetra strict pe tehnica. Apoi pe langa tehnica s-au dezvoltat si anduranta si forta specifica. 

In prezent inca lucrez pe partea de tehnica insa pun un accent destul de mare si pe forta specifica catararii pe care o antrenez la boulder. Planul este sa ma dezvolt cat mai mult din tehnica si sa mentin forta la limita absolut necesara. 

Probabil ca va veni momentul in care va trebui sa insist mai mult pe forta, dar acel moment incerc sa il aman cat se poate de mult. 

Ce proiecte concrete de viitor ai?
Pe termen scurt, mediu si lung am proiectele mele individuale care sa ma ajute sa imi depasesc propriile limite. Desigur ca voi avea nevoie de putin ajutor din partea celor din jur ... 

Cateva exemple ar fi :

1. Traseele Sarutul Pamantului, Just Another Fucking Day si Sperantelor din Peretele Vaii Albe, cap de coarda integral in 3 zile consecutive. Pentru acest proiect, pe langa pregatirea mea fizica si psihica voi mai avea nevoie de 2 sau 3 sustinatori, si anume coechipieri cu care sa ma catar, si cineva care sa ne astepte cu mancare calda si masaj astfel incat sa incep recuperarea pentru urmatorul traseu din urmatoarea zi cat mai repede. Deja am inceput sa lucrez la el.

2. Traseul The Nose din El Capitan (SUA) intr-o singura zi. Pentru acest proiect marea provocare este insasi antrenamentul specific de fisuri. Momentan consider acest proiect inca in stare embrionara ... Dar se face el mare! 

3. Traseul Ultimatum din Peretele Vaii Albe cap de coarda integral pe care l-am incercat deja o data la sfarsitul sezonului anului 2014, vezi aici : http://www.silvique.ro/2014/09/2014-09-11-costila-incercare-ultimatum-10lc-8-a1.html . Chiar daca nu am reusit sa catar decat o lungime si jumatate din acest traseu, simt ca am invatat suficient despre el cat sa am incredere ca voi reusi sa il catar integral la un moment dat. 

4. Traseul Muchia Mare din Retezat, in conditii de iarna. 

5. Am cateva trasee din zona Vratza, Bulgaria in coada de asteptare.

6. Traseul Calea Durerii din Cheile Turzii si probabil ca voi incerca toate traseele senzationale deschise de Gaga... 

7. Trasee foarte dificile in echipa integral feminina. Sunt o feminista si simt nevoia sa ma exprim. Ce frumos ar fi daca macar doua din cele trei trasee din primul proiect le-as catara in echipa de fete! 

Pe termen lung am si cateva idei de proiecte de echipa adevarata adica de proiecte ce depasesc cu mult limitele individuale ale mele si ale potentialului meu partener. De exemplu Patagonia. E acolo in mintea mea un pitic care ma imbie in acea directie. Vom vedea!

Este o intrebare destul de vaga si deschisa. Dar pot sa raspund la asta! 

UNU!  Ar trebui sa ne pese! Sa ne uitam in jur, sa ne documentam, sa citim, sa fim deschisi, sa invatam de la ceilalti si sa ii invatam pe ceilalti. 

DOI ! Ar trebui sa ne implicam mai mult! Sa avem initiative, sa ii sustinem pe cei care au initiative sau macar sa ii respectam si sa nu le punem bete in roate.

TREI ! Ar trebui sa fim mai toleranti cu cei din jur si sa invatam sa ii acceptam  pe ceilalti asa cum sunt, pentru ceea ce sunt si sa luam de la ei ce e mai bun.

PATRU ! Atunci cand devenim un model pentru ceilalti, fie ca ne dorim asta sau nu, sa respectam si sa ne asumam responsabilitatea acelui rol.