Dar in iarna asta lucrurile au stat altfel. Efectiv ne-am sculat de nebuni de la ora 4 ca sa fim primii in parcare. Si asa a si fost. Am coborit din masina si, dupa ce ne-am luat rucsacii in carca (  fie vorba ,care pt o astfel de cascada sunt cum vrei tu, numai usori nu )  am inceput sa-i dam la deal. Ma incercau tot felul de sentimente : teama, bucurie, intrebari peste intrebari. La fiecare 5-10 min o caut din priviri, caut s-o zaresc si sa ma apropii de ea cu mintea, cu sufletul, cit se poate de mult.

Dupa un urcus de 40 de minute apare in toata maretia ei. Wow! Cit poate sa fie wow! Categoric in materie de cascada de gheata este cel mai maret proiect al meu.

Ajungem la baza cascadei, unde un mare bolovan este locul in care toata lumea isi lasa materialele ce prisosesc : rucsaci, haine ude, termosuri si alte cele. Incepe hora.

 Este ora 8 si intram. Prima lungime - o rampa de gheata acoperita de zapada. Mergem repede si usor. Vine si Zuzu si dupa aranjarea echipamentului ii da carbuni la deal. Lungime de gradul 3+. lunga cca 52m. Gaseste un abalacov si regrupeaza. Plec si eu si cit pot  de repede ( a nu se intelege ca alerg la deal, dar nici ca melcul nu ma misc - repede voi, carcotasilor ) langa Zuzu si e randul meu sa-i dau la deal.


Foto: Teo Paraschiveanu

O lungime ce debuteaza cu un 3 si se sfirseste cu o portiune de gradul 4, unde gasesc o regrupare de vis : 3 abalacovuri unite intre ele cu o mare sfoara. Vine si Zuzu. Urmeaza lungimea cheie, lungimea de gradul 5. Zuzu cupleaza toate motoarele si baga precum tancul. Metru dupa metru se duce in sus. Ne ajunge soarele, incepe cascada sa curga, eu mor de cald si in acelasi timp curge apa pe noi din belsug. Din dreapta cascadei incepe bombardamentul cu bucati de gheata, care se desprind de pe stancile din dreapta noastra. Nebunie curata,ce mai! Dar noi si mai nebuni. Ii dam la deal. Zuzu ajunge la marile ciuperci de gehata si trece prin dreapta de ele.

Sub noi o echipa de cataratori, parca germani.Vai de ei, saracii! Efectiv sunt luati la tinta de catre mama natura si de noi. Gheata cade peste ei ca la nebuni. Ma intreb ce-or simti oamenii aia. Bine ca nu suntem noi acolo! Imi vine randul, plec si ii dau si eu in sus cu atentie, cu emotie, dar in acelasi timp cat se poate de repede. Ma simt dominat emotional de catre cascada si de evenimentul la care particip. Ma bucur mult in sinea mea ca sunt acolo si ma concentrez pe ce am de facut. In iarna asta am cunoscut aici in valea Gestein pe unul dintre cei mai respectati cataratori pe gheata ai Austriei, Hans Lobel, 50 de ani. O legenda a acestui sport la nivelul Europei. Cand eu ma apucam de mers la refugiul Costila, omul asta facea premiera unei alte super cascade din zona: SUPERWEISSER. gradul 6.. ..si asta se intampla in iarna lui 1986, cind eu inca munceam la tonele de fonta ale regimului comunist.


Foto: Teo Paraschiveanu

Baga-mi-as, in ce lume traiam atunci si in ce lume traim acum! Hans ne-a spus , m-a invatat multe si mai ales despre zona Bagdestein si cascada Mordor. Ajung langa Zuzu. Sunt pompat si il rog  sa mearga tot el. Om antrenat Zuzu si cu capul pe umeri. "Gata, Baba, am plecat." Urmeaza o lungime mai usoara, unde mai pot sa ma recuperez : gradul 4 si lunga.cca 40-45m. Imi vine randul si plec. Bag la deal si ma bucur ca am trecut de zona grea. Din calculele noastre ar mai trebui sa avem dupa lungimea de 5 o lungime de gr 4 lunga , adica asta pe care merg acum, si pe urma inca una de gr 2-3 de cca 60m si gata. Aha,sa nu uiti. Si plec eu pe lungimea urmatoare. 3-3+ lunga, neica, 45m si gasesc un abalacov si regrupez. Vine si Zuzu. Echipa germana nu o mai vedem, nu o mai auzim. S-or fi dat jos. "Zuzule ,taica, se pare ca asta este ultima lungime. Incepem sa ne bucuram. Simtim bucuria reusitei. Pleaca Zuzu si baga, neica, una de peste 55m si tot nu iese.

Mai sa fie! Ajung si eu linga el si dupa inca vreo 15m de gheata intru pe un camp de zapada, unde vaslesc la deal. Am iesit, in sfarsit. Acum ii dam la traversare mult, mult de tot spre stanga. Bajbaim. Incercam sa aflam pe unde este retragerea. Mai traversam, mai facem un rapel. Bine ca stiu eu cat de cat conformatia zonei. Ca sa spun asa, retragerea este un soi de labirint. In final gasim drumul cel bun si ii dam pe el la vale. Suntem primii care am iesit din cascada pe sus de ceva vreme. Nu am avut urme absolut deloc si probabil si din cauza asta am bajbait.

Am ajuns la rucsaci. Ne strangem mana, suntem bucurosi, bem un ceai, apoi o luam la vale. Evident ca eu profit de panta si comand un curexpres care merge ceas. Zuzu ii da pe picioare ca la schi. Ajungem la parcaj, unde Cami ne asteapta. Suntem bucurosi cu totii. Datorita Cameliei, avem si cateva poze. Zuzu a facut una cu telefonul in partea de sus a traseului. E cel mai frumos cadou pe care il puteam primi de ziua mea. Sunt bucuros. Merci Zuzu, merci Cami.

Un vis devenit realitate! Vreau sa ma mai dau pe ea, a fost prea frumoasa ca sa nu o mai fac inca o data. A doua zi constat ca ambele mele gambe sunt praf, febra cu durere in pragul carceilor. Niciodata nu am avut asa ceva. Ce inseamna asta? Doua lucruri : ca se vede ca nu am mai mers serios pe munte si ca m-am lasat pe tanjeala  si ca totusi am mers foarte tehnic pt ca la maini nu simt nimic.

  In loc de incheiere : o cascada pe care o recomand tuturor iubitorilor de catarare pe gheata si mai ales atentie mare la straturile de zapada. Sus pe retragere zona importanta cu risc de avalansa. Atentie mare!